Volumul 4 din seria Opere complete „Dumitru Stăniloae”, cuprinde cunoscuta lucrare „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, publicată pentru prima dată în 1943. Această ediție este prefațată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și prezintă câteva particularități esențiale față de precedentele variante. În primul rând, toate citatele indicate în text sau în note de Părintele Stăniloae în limbile de origine (greacă veche, germană, franceză) au fost traduse. Textul a fost editat pentru a corespunde limbii române actuale și erorile de redactare din edițiile trecute au fost îndreptate. De asemenea, în deschiderea volumului este prezentată o cronologie a vieții Părintelui, fiind indicate și datele la care au fost publicate cele mai importante dintre lucrările sale. În seria Opere complete „Dumitru Stăniloae” a fost publicată, în primele 3 volume, publicistica Părintelui.