Antimisul. Origine, istorie și sfințire
Volumul, intitulat Antimisul. Origine, istorie și sfințire, a fost elaborat pe parcursul unui an și jumătate, perioadă dedicată strângerii, parcurgerii și prelucrării bibliografiei existente cu privire la tema de cercetare, precum și colectării și analizării exemplarelor vechi de antimis păstrate până astăzi. În acest scop, am întreprins mai multe călătorii de studiu: la Viena, München, Tesalonic, Muntele Athos, Atena, dar și în numeroase locuri (biserici, mănăstiri, muzee) din țara noastră.
Lucrarea este structurată în cinci capitole, precedate de o introducere, în care am scos în evidență importanța studierii antimisului, stadiul cercetărilor și sursele lucrării, și succedate de concluzii, anexe și bibliografie.
În primul capitol, am subliniat legătura dintre Sfânta Masă, iliton, aer, epitaf și antimis. […]
În capitolul al doilea al lucrării și cel mai extins, am surprins pe larg aceste aspecte, precum și alte lucruri legate de etimologia, includerea moaștelor, materia, forma, dimensiunile, iconografia și inscripțiile antimiselor, iar în capitolul al treilea am avut în vedere evoluția ritualurilor de sfințire a antimiselor din evhologhioanele bizantine vechi, precum și din edițiile evhologhioanelor/arhieraticoanelor grecești moderne și nu numai. Cuprinsul lor și traducerea în limba română au fost atașate la finalul lucrării, în secțiunea Anexe.
Cel de-al patrulea capitol al lucrării cuprinde informații despre modalitățile scoaterii din uz a antimiselor deteriorate, iar cel de-al cincilea capitol al lucrării analizează cele mai vechi antimise de pe teritoriul Țărilor Române păstrate până astăzi. […]
Nădăjduiesc că lucrarea va fi de folos slujitorilor sfintelor altare, teologilor și iubitorilor de liturgică.
Preot dr. Vlăduț-Iulian Roșu