Acatistul Pogorârii Sfântului Duh.
Credincioșii ortodocși participă des la slujbele acatistelor. Imnele atât de cunoscute, închinate Mântuitorului, Maicii Domnului și sfinților au specifică adresarea liturgică „Bucură-te!”. În cazul câtorva acatiste, aceasta este înlocuită cu alte formule.
Acatistul Pogorârii Duhului Sfânt folosește invocația, care este rugăciunea aparte adresată de Biserică celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi. Astfel, fiecare icos al acatistului se încheie cu rugăciunea „Vino Duhule Sfinte și mântuiește sufletele noastre!”
Acest acatist a fost tipărit acum, în format broșură, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Textul propriu-zis este precedat de unul lămuritor în care este istorisit, pe scurt, momentul Pogorârii Duhului Sfânt asupra apostolilor, la Ierusalim, de Cincizecime, și în care se fac mai multe precizări legate de învățătura ortodoxă despre a treia persoană a Sfintei Treimi.