Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina

9 noiembrie

Sfantul Nectarie s-a nascut la 1 octombrie 1846, in Silivria, un orasel din provincia Tracia, in nordul Greciei. Parintii sai au fost oameni saraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurandu-se din pruncie de o aleasa crestere in credinta crestineasca. Dupa primii ani de scoala, Anastasie merge la Constantinopol, unde invata teologia si citeste scrierile Sfintilor Parinti, dar si munceste din greu pentru a-si castiga cele de trebuinta. La varsta de 20 de ani, povatuit de Duhul Sfant, se indreapta spre insula Hios, unde va fi invatator, apoi, simtind chemarea lui Hristos, intra in nevointa monahala, primind chipul ingeresc al calugariei la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar, primind povatuire duhovniceasca de la Sfantul Cuvios Pahomie Hiotul († 1905). Dupa cateva luni este hirotonit diacon, prilej cu care primeste numele de Nectarie, pe care avea sa-l poarte toata viata.

Dupa ce-si termina studiile teologice, in anul 1886, Sfantul Nectarie merge la Alexandria Egiptului, unde este hirotonit preot, iar dupa cateva luni este ridicat la treapta de arhimandrit. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie il hirotoneste mitropolit de Pentapole. Vreme de mai multi ani, evlaviosul mitropolit a slujit in orasul Cairo si a predica in biserica „Sfantul Nicolae” din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor si povatuitor de suflete, fiind daruit de Dumnezeu cu multa rabdare, smerenie si blandete. De aceea, era mult cautat de credinciosi si iubit de toti. Vazand diavolul ca nu-l poate birui cu mandria si cu iubirea de sine, a incercat sa-l loveasca pe fericitul ierarh Nectarie cu o alta arma, tot asa de primejdioasa, anume cu invidia celorlalti ierarhi si slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, acestia vorbindu-l de rau catre patriarh, cum ca unelteste sa-i ia locul. Acest lucru a facut ca, la 3 mai 1890, sa fie eliberat din responsabilitatile pe care le avea, permitandu-i-se sa slujeasca mai departe in biserica „Sfantul Nicolae”. Dupa mai putin de doua luni insa, primeste de la patriarh o scrisoare prin care i se cere sa paraseasca Egiptul. Cerandu-si iertare de la toti, cu toate ca nu gresise nimanui cu nimic, dovedind o adanca smerenie, Sfantul se supuse, dand slava lui Dumnezeu ca si cu dansul s-a implinit cuvantul lui Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, Care zice: „Fericiti veti fi, cand va vor ocari si va vor prigoni, si, mintind, vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, din pricina Mea” (Matei 5, 11). S-a retras la Atena, in luna august a anului 1890, sarac, defaimat de ai sai si nebagat in seama, avand toata nadejdea numai in Dumnezeu si in ocrotirea Maicii Domnului. Aici a fost cativa ani predicator, profesor, apoi si director al scolii teologice Rizarion, pana in anul 1894, reusind sa formeze duhovniceste multi tineri iubitori de Hristos in vederea slujirii preotesti. In taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevarat isihast si un mare lucrator al rugaciunii lui Iisus, care ii dadea multa pace, bucurie, blandete si indelunga rabdare.

Dorind sa se retraga la mai multa liniste, a construit intre anii 1904-1907, cu ajutorul multor credinciosi si ucenici, o frumoasa manastire de calugarite in insula Eghina, din apropierea Atenei, randuind aici viata de obste, dupa traditia Sfintilor Parinti. Apoi s-a retras in aceasta manastire si a dus o viata inalta de smerenie si slujire, de daruire totala si rugaciune neadormita, arzand cu duhul pentru Hristos, Mantuitorul lumii si pentru toti care veneau si ii cereau binecuvantare, rugaciune si cuvant de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic si pe Sfantul Cuvios Sava cel Nou († 1948), mare nevoitor al veacului al XX-lea, adormit intru Domnul in insula Kalimnos.

Numerosi saraci si bolnavi, lipsiti de orice ajutor, veneau la Sfantul Nectarie ca la parintele lor sufletesc. de aceea, el a dat porunca maicilor ce se nevoiau acolo sa imparta la cei lipsiti orice fel de hrana si chiar sa nu pastreze nimic pentru ele, deoarece Dumnezeu, prin mila Sa, ii hranea si pe unii si pe altii. Dar si cei bolnavi se vindecau prin rugaciunile fericitului Nectarie, pentru ca se invrednicise de darul facerii de minuni.

Intr-o vara, fiind mare seceta in insula Eghina, cu rugaciunile Sfantului Nectarie a venit ploaie din belsug si au rodit tarinile, incat toti sau indestulat de hrana. De aceea, toti – mireni si calugari, saraci si bogati -, cinsteau pe Sfantul Nectarie, ca pe un pastor si vas ales al Duhului Sfant si urmau intru toate cuvantul lui. El lucra la gradina manastirii, imbracat intr-o haina simpla, incat toti primeau folos sufletesc din tacerea si smerenia lui. Sfantul Nectarie a alcatuit multe scrieri, impotrivindu-se influentelor pline de ratacire venite din Apus, care asaltau tarile ortodoxe.

Pentru toate acestea, diavolul, nerabdand nevointa Sfantului, pana la sfarsitul vietii sale a ridicat impotriva lui multe calomnii si vorbe rele din partea unor clerici si mireni, care, din pricina invidiei, il cleveteau, atat pe el, cat si manastirea lui. Dar fericitul Nectarie le rabda pe toate, in numele lui Hristos, Care locuia in inima sa.

Simtindu-si sfarsitul aproape, Sfantul Nectarie a descoperit ucenicilor sai ca in curand va pleca la Hristos. Apoi, imbolnavindu-se, a rabdat cu tarie toata boala si ispita, iar dupa aproape doua luni de suferinta, si-a dat sufletul cu pace in mainile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920. A fost inmormantat in biserica zidita de el, facand multe minuni si dand vindecare celor bolnavi, care alergau cu credinta la ajutorul lui. Trecand mai bine de 20 de ani, trupul sau a fost aflat in mormant intreg si nestricat, raspandind buna mireasma. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost asezate in biserica manastirii din Eghina, spre cinstire, iar in anul 1961 a fost trecut in randul Sfintilor, cu zi de praznuire la 9 noiembrie. Parti din moastele sale se afla si in Romania, la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, dar si in alte sfinte locasuri.