Viața și Acatistul Sfinților Mucenici Adrian și Natalia

Viaţa şi Acatistul Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia

Mucenicul Adrian și soția lui, Natalia, erau din cetatea Nicomidiei, și au pătimit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311). Ajungând în Nicomidia și intrând în templul idolilor, împăratul s-a închinat necuraților zei, aducându-le jertfe împreună cu tot poporul, după care a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos să-i caute și să-i aducă la chinuri.

Atunci un oarecare păgân s-a apropiat de mai-marele oștilor și i-a zis: „Iată, creștinii s-au ascuns în peșteri. Acolo i-am auzit eu, în noaptea aceasta, citind și rugându-se Dumnezeului lor”. Deci, trimițând ostași, au prins 23 de bărbați creștini ascunși în peșteri și, legându-i în lanțuri, i-au adus în cetate ca să-i înfățișeze înaintea împăratului. Și, mărturisind că sunt creștini, Sfinții Mucenici au fost crunt bătuți de ostași, iar împăratul a poruncit ca numele și cuvintele lor să fie scrise în cartea de judecată.

Și, pe când se făcea scrierea numelui lor, Adrian, un bărbat cinstit dintre mai-marii cetății, care încă era păgân, i-a întrebat: „Pentru ce, fraților, răbdați aceste nesuferite și grele pătimiri?”. Și, răspunzând, i-au zis: „Ca să dobândim bunătățile pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici cuvântul să le grăiască”. Auzind, așadar, Adrian, unele ca acestea, și pătruns fiind la inimă de dumnezeiescul har, le-a zis să scrie și numele lui alături de ale creștinilor, arătând că este bucuros să moară și el împreună cu aceia. Deci, scriindu-l, l-au pus în lanțuri și apoi în închisoare. Aflând de aceasta, Natalia, soția lui, care era în ascuns creștină, la început s-a îngrijorat din pricina întemnițării lui, dar, mai pe urmă, înștiințându-se că l-au pus în lanțuri pentru Hristos, s-a îmbrăcat îndată în haine luminate, a alergat la temniță și, intrând înlăuntru, i-a sărutat cu bucurie lanțurile de pe grumaji și-l fericea pentru alegerea sa, și-l învăța să stea neclintit în chinuri și-i ruga pe Sfinții din temniță ca să se roage pentru el. Și s-a întors Natalia la casa ei, iar Adrian a încredințat-o că-i va da de știre, ca să vină să vadă sfârșitul său. Și era fericitul Adrian tânăr cu vârsta, având numai 28 de ani, și nu trecuseră decât 13 luni de când se căsătorise cu Natalia, iar amândoi erau de neam bogat și slăvit.

Deci, aflând ziua când va fi adus spre chinuire înaintea tiranului împărat, Adrian, plătind păzitorilor, a ieșit și s-a dus să dea el însuși de știre Nataliei despre ziua sfârșitului său. Dar ea, văzându-l, i-a închis ușa, gândind că a fugit de chinuri și s-a lepădat de Hristos, și-l mustra, numindu-l fricos și iubitor de dezmierdări. Și zicea: „Ce voi face eu, care m-am însoțit cu un păgân? Nu m-am învrednicit de cinstea de a mă numi soția unui Mucenic, ci, iată, sunt o femeie ticăloasă a unui bărbat lepădat de Dumnezeu”. Iar fericitul Adrian, bătând în ușă, zicea: „Natalia, doamna mea, deschide, că n-am fugit de chinuri. Am venit, precum ți-am făgăduit, să te iau ca să vezi sfârșitul nostru, mijlocind Mucenicii pentru mine, și trebuie să fiu acolo la ceasul hotărât”. Acestea auzindu-le, Natalia i-a deschis ușa îndată cu bucurie și, îmbrățișându-l, a mers cu el. Apoi, intrând în temniță, Natalia săruta lanțurile Sfinților Mucenici și le ștergea cu pânză curată rănile, aducându-le, pe cât se putea, ușurare durerilor.

Deci, fiind adus Sfântul Adrian la împărat și mărturisind pe Hristos, că este Dumnezeu adevărat, l-au pus cu fața în jos și l-au bătut cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fața în sus, atât a fost de bătut pe pântece, încât i se vedeau și măruntaiele. după aceea, l-au aruncat în temniță unde erau și ceilalți Sfinți Mucenici. Iar împăratul a fost înștiințat că cei legați au slăbit cu totul și sunt aproape de moarte. Atunci, a dat poruncă ca să se aducă în temniță o nicovală și un ciocan de fier, ca să le zdrobească fluierele picioarelor, ca ei să moară în chinuri. Văzând acestea, Natalia îi ruga pe ucigași să înceapă cu Adrian. Și ucigașii au ascultat-o. Iar ea îl ruga pe fericitul Adrian să rabde cu tărie. Deci, după ce i-au zdrobit fluierele picioarelor, i-au tăiat și o mână. și îndată, din pricina acelei mari dureri, Sfântul Adrian și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Deci, poruncind nelegiuitul împărat ca trupurile Mucenicilor să fie aruncate în foc, fericita Natalia a ascuns, în taină, mâna soțului ei. Și, stingându-se focul din pricina unui potop de ploaie, cu tunete și fulgere înfricoșătoare, unii slujitori împărătești au fugit. Iar un om credincios, anume Eusebiu, luând moaștele Sfinților Mucenici și punându-le într-o corabie mică, le-a dus la Arghiropole, în apropiere de Bizanț, și le-a așezat într-o biserică. Apoi un oarecare tribun păgân a cerut-o în căsătorie pe Natalia, dar ea, rugându-se, a fugit din Nicomidia la Arghiropole, unde erau moaștele Sfântului ei soț. Ajungând acolo cu mâna Sfântului, s-a rugat mult, apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, sfârșindu-și aler-garea ei mucenicească fără de sânge, ca una care a pătimit slujind pe Mucenici și fugind din casa ei pentru desăvârșita curăție. Și, a fost îngropată lângă moaștele Sfinților Mucenici.