Meditații la Psalmi Vol I - Petre Semen

Prefața autorului

     Volumul de faţă pe care l-am intitulat „Meditaţii la psalmi” este rezultatul colaborărilor derulate în cadrul emisiunilor intitulate „Atlas Biblic”, realizate la „Radio Trinitas”, pe parcursul anilor 2011-2012. Acest volum se doreşte a fi un răspuns la solicitarea unor ascultători consecvenţi ai acestei emisiuni. Motivaţia derulării unui program pe teme biblice a fost şi este dorinţa justificată a Bisericii de a-şi ameliora, extinde şi diversifica activitatea misionară primită ca poruncă expresă chiar de la Întemeietorul ei, Domnul Iisus Hristos, Care a realizat cea dintâi misiune prin chiar jertfa Lui supremă.

    Se ştie că Biserica a luat foarte în serios dintotdeauna porunca Domnului de a propovădui Evanghelia Sa şi, implicit, de a face cât mai cunoscut cuvântul lui Dumnezeu expus în poruncile Sale, pe care le găsim în Sfânta Scriptură. El trebuie făcut cunoscut tuturor oamenilor şi popoarelor de pretutindeni şi dintotdeauna până la finele veacurilor. Dorinţa lui Dumnezeu de a-i face pe oameni ascultători de poruncile Sale nu apare ca o noutate pentru noi, creştinii. Aceasta a fost exprimată cu multe veacuri înainte de întruparea şi jertfa Domnului Hristos prin profetul Iezechiel, pe care Dumnezeu l-a trimis cu mesaj precis către fiii poporului ales. Aceluia i-a zis Duhul lui Dumnezeu: „Iată, fiul omului, te trimit la fiii lui Israel. Fie că te vor asculta, fie că nu vor asculta, căci sunt o casă de îndărătnici, tu mergi la ei,... şi vor şti că în mijlocul lor este un proroc” (cap. 2, 4-5). Astăzi, mijloacele de răspândire a cuvântului divin s-au amplificat şi diversificat. În vremea sa, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că preotul bine pregătit şi responsabil de misiunea sa trebuie să propovăduiască învăţătura Sfintei Evanghelii prin cuvânt, prin scris, dacă va şti carte, dar şi prin viaţa personală, adică prin propriul exemplu. Dacă sfântul ar fi trăit în vremurile noastre ar mai fi adăugat că misiunea trebuie făcută şi prin mass-media. Parafrazându-l aici pe pedagogul-filosof John Locke care spunea că de fapt cunoştinţele transmise celor de educat se receptează şi se sedimentează cu atât mai mult şi mai eficient cu cât pătrund prin mai multe simţuri, respectiv: auricular, vizual şi prin experimente, pare destul de justificată propovăduirea Evangheliei prin toate mijloacele de care dispunem. Ori se ştie că de o vreme, Biserica difuzează mesajul evanghelic prin predica orală din Duminici şi sărbători, prin scrierile teologilor, iar mai nou şi prin emisiunile radio, pentru cei care sunt dispuşi să asculte.

    De notat că dintre toate cărţile Vechiului Testament, cea a Psalmilor este cea mai frecvent citată în Noul Testament şi cel mai mult folosită în rugăciunile publice ale Bisericii, ca de altfel şi în rugăciunile particulare ale credincioşilor. Psalmii au fost alcătuiţi în formă poetică şi au devenit rugăciunea prin excelenţă a creştinilor de pretutindeni, indiferent de confesiunea din care fac parte. Ei se prezintă şi ca o sumară istorie a unui popor aflat     într-un dialog special cu Dumnezeu. Şi pentru că Iisus Se ruga cu Psalmii regelui David, după cum mărturisesc unanim Sfintele Evanghelii, mai cu seamă în clipele grele ce au premers calvarului (Mc. 14, 26), dar şi pe cruce (Mc. 15, 34; Lc. 23, 46), cu timpul, aceştia au devenit rugăciunea Bisericii şi în special a monahilor din primele veacuri creştine.

    Încărcătura sentimentelor religioase a Psalmilor a făcut ca aceştia să devină rugăciunea Bisericii după ce au constituit-o mai întâi pe cea a templului şi a sinagogii. S-ar putea spune că cei dintâi creştini s-au convertit dintre iudeii care cunoşteau foarte bine textele mesianice, iar aceştia au trecut în Biserică dimpreună cu Psalmii pe care Dumnezeu Însuşi i-a inspirat şi au continuat să fie lecturaţi ori cântaţi în rugăciunile personale şi colective. Psalmii devin un model de excepţie al dialogului omului credincios cu Dumnezeul său înaintea Căruia îşi mărturiseşte credinţa salvatoare din multiplele încercări de care poate avea parte în viaţă. Ei se constituie în rugăciunea cea mai complexă şi completă pe care a creat-o mintea şi inima omului prin conlucrare cu Duhul divin.