Sfântul Simeon Noul Cuvăntător de Dumnezeu - Ale Dumnezeieștilor cântări iubirile

Sfantul Simeon Noul Cuvantator de Dumnezeu  |  Ale dumnezeiestilor cantari iubirile – talmacite in stihuri de monahul Maxim si tiparite cu binecuvantarea Inaltpreasfintiei Sale IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei

Editura Reintregirea – Alba Iulia, 2018

||||

Extras din Cuvantul 20

Multamire si marturisire, dimpreuna cu theologhisire; si despre daruirea si impartasirea Duhului Sfant.

Pentru mine din Fecioara pre pamant ai aparut,/ cel ce esti mai inainte de toti vecii nevazut,/ si trup te-ai facut, Cuvinte, si om mi te-ai aratat, cel/ cu neapropiata lumina infasurat,/ si toti cei ce te vazura scris-imprejur te-au crezut,/ pre cel necuprins cu totul si-n toate neincaput,/ caruia nu e in stare vreun cuvant sa-i dea graire,/ si mintea ce se sileste te apuca prin dorire,/ dar nu poate sa te tina, tragandu-se infricata./ Ci, arzand pre dinlauntru, iarasi te cauta indata,/ si numai o scurta clipa stralucirea-ntrevazand,/ se trage-napoi cu frica, bucuroasa ramanand./ Caci a oamenilor fire nu poate rabda vadit/ sa te vada-ntreg, Hristoase, si cu totul deslusit -/ desi credem cu deadinsul ca intreg te dobandim,/ prin Duhul ce il dai noua, Dumnezeule, si prin/ sangiurile preacurate si preacurat trupul tau,/ cu-a caror cuminecare marturisim, Doamne-al meu,/ ca te mancam, si te tinem, si  te-avem cu adevarat/ in noi cu nedespartire si-n chip neamestecat./ Caci la a mea stricaciune tu defel partas nu esti,/ nici la a mea intinare, ci tu ma impartasesti/ dintru cea nestricacioasa curatia ta, Cuvinte,/ si imi speli intinaciunea relelor de mai nainte,/ si-a pacatelor negrime desvarsit izgonesti,/ si a inimii rusine de istov o curatesti,/ si grosimea rautatii intru subtirime-o tragi,/ si pre mine, imbeznatul, in lumina ma prefaci,/ si, cand santem impreuna, preafrumos ma savarsesti,/  si cu-a nemuririi raza imprejur ma stralucesti,/ si ard tot pre dinlauntru, coplesit de minunare,/ jinduind ca insuti tie sa ma plec cu inchinare./ Si, cand cuget la aceasta, ticaitul – o, minune! -/ pre tine insuti te aflu, te descopar intru mine/ ramanand, miscand, graindu-mi – si amutesc in uimire/ de a neapropiatei tale slave covarsire.

Extras din Nota asupra editiei

Traducerea de fata nu-si propune sa ofere cititorului o editie savanta, erudita a celebrelor Imne simeoniene, ci mai ales sa puna in valoare frumusetea lor poetica printr-o traducere in versuri cu rima care, dupa opinia noastra, redau mult mai “exact” inefabilul trairilor duhovnicesti ale marelui Parinte bizantin ce a trait intre anii 949-1022. De altfel, editii cu studii critice substantiale si comentarii theologice exista deja in limba romana si sunt cu siguranta cunoscute cititorilor interesati.

Extras-plus

Cuvantul 6, al aceluiasi, tetrastih carele arata dorul lui catre Dumnezeu inca de aici [in traducerea poetei Zorica Latcu (calugarita mai apoi cu numele de Theodosia). Frumoasa traducere a Zoricai Latcu, in versuri cu ritm si rima ce au un mare impact asupra sufletului si mintii, m’a facut sa regret ca poeta nu a tradus si restul Imnelor in acelasi fel (…)]

Cum esti si foc ce tasneste,/ si izvor ce racoresti?/ Cum arzi si alini? Cum iarasi/ stricaciune nimicesti?; Cum faci dumnezei din oameni?/ Cum din bezna sori ivesti?/ Cum de scoti din iad, si cum pre/ muritori nestricacesti?; Cum tragi bezna spre lumina,/ noaptea cum o covarsesti?/ Cum de ma prefaci cu totul,/ inima-mi cum stralucesti?; Cum faci fii ai tai din oameni?/ Cum cu dansii te unesti?/ Cum de-i arzi de dor, cum oare/ fara sabie-i ranesti?; Cum ii rabzi si cum ii suferi,/ cum nu-ndata rasplatesti?/ Cum, de toate fiind afara, fapta tuturor zaresti?; Cum, fiind de noi departe,/ vezi lucrarea tuturor?/ Da robilor tai rabdare/ in necazurile lor!