Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte Athos - Ierom. Eftimie Athonitul

Sfantul Munte al Athonului este simbolul dragostei, al deplinei afierosiri lui Dumnezeu a monahilor si al evlaviei credinciosilor Imparati bizantini, care l‐au inzestrat cu dreptul de autoguvernare, cu avatonul si cu alte privilegii legate de acesta.  El ramane o continuitate vie a puternicei si stralucitei Imparatii bizantine de altadata.  Prinosul lui de‐a lungul veacurilor este imens si nepretuit.

Exista multe feluri de traditii in Sfantul Munte.  Arhitectura, muzica, traditie tipiconala (tipicul slujbelor), pictura si altele.  Toate sunt bune si insemnate, dar referirea noastra se face aici la trairea traditiei ascetice si isihaste.  Aceasta nu depinde si nu se epuizeaza prin metode si asezari exterioare.  Adica toti cei care traiesc in pustie sunt pustnici si isihasti, de vreme ce asceza si isihia sunt mai ales o stare, o izbanda si o nevointa duhovniceasca.  Toti cei care sunt silitori ai firii lor si au trezvie si rugaciune traiesc aceasta traditie, indiferent daca se nevoiesc intr‐o chilie sau o chinovie.  De aceea cele scrise nu promoveaza traditia unui Staret, a unei Chilii sau a unei Manastiri, ci o traditie vie, continua si foarte felurita a intregului Sfant Munte.