Declararea anului 2023 în Patriarhia română ca „,An comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericești" ne-a determinat să publicăm acest studiu despre biosul hagiografic, filologia şi teologia „smeritului Roman" intr-o nouă ediţie, corectând tacit ceea ce ni s-a părut inadvertent textului editio princeps şi adăugând alte noi studii, care au văzut lumina tiparului mai întâi în limba engleză. Suntem pe deplin convinşi că această nouă formă a volumului, publicat ab initio la Editura Astra Museum (Sibiu, 2017) într-un număr infim de exemplare, va fi o reîntâlnire cu imnograful bizantin care poate fi oricând privit ca o veritabilă paradigmă pentru lumea creştină contemporană. Reîntâlnirea cu Roman nu este doar un prilej de a cunoaşte mai bine teologia poetică și poezia teologică bizantină, ci şi un mijloc prin care putem percepe mult mai profund relația dialogală ce trebuie să existe între om şi Dumnezeu. De noi depinde doar cum vom lăsa să rodească în noi cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu.
Autorul