Volumul de față prezintă cititorilor o parte însemnată a minunilor, semnelor și vindecărilor dăruite de Harul dumnezeiesc celor ce s‑au apropiat de Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, cerându‑i ajutorul.
Lectura acestora se dovedește a fi o adevărată „răpire în Împărăția lui Dumnezeu”. Prin cele descrise ni se dezvăluie că fiecare dintre noi poate avea parte de lucrarea harică, tămăduitoare a toată neputința, pentru rugăciunile și cu binecuvântarea acestui Cuvios Părinte, care, vorbind despre toate cu delicatețe și gingășie, învăța ca nimeni altul cum sufletul omenesc poate trăi bucuria vindecătoare a lui Hristos.
Cu aceste rânduri, „vom intra într‑un fel anume și noi în aura sfântă și luminoasă care izvorăște din inima sa, ce s‑a făcut inimă a lui Hristos”, și vom ajunge să pricepem, din făptuirile sale, rostul și semnificația profunde ale cuvintelor de Dumnezeu insuflate rostite de el însuși:
„Să știți că Sfinților lui Dumnezeu le stă totul în putință. Sfântul poate cere de la Dumnezeu tot ce vrea, și Dumnezeu îi va da lui. De aceea, în clipele grele pe care le întâmpinați, să‑i chemați în rugăciune, fiindcă puterea Sfinților e nebănuit de mare.”