Volumul de faţă reprezintă o culegere de predici rostite de către Mitropolitul Antonie al Surojului, cel care a fost întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Marea Britanie. Aceste predici sau cuvântări duhovniceşti – cum le numeşte editorul care a publicat înregistrările – acoperă mai bine de douăzeci de ani din viaţa marelui episcop, al cărui talent de predicator s-a făcut cunoscut în întreaga lume, mai ales datorită numeroaselor traduceri. Mai bine de jumătate din omilii au fost rostite în timpul Postului Paştelui şi în cel al Crăciunului. Ele se adresează unor oameni deja sensibilizaţi pentru a intra în perioada Postului ca într-o perioadă de pocăinţă – o pocăinţă bucuroasă, insistă autorul – şi a se pregăti pentru spovedanie ca şi cum s-ar afla în ceasul morţii sau înaintea Judecăţii de Apoi. Acesta e nivelul extrem de înalt la care Mitropolitul aşează Taina Spovedaniei, ce-l ajută pe credincios să nu rămână închis în păcatul său şi-i deschide calea vieţii veşnice.