Viața și Acatistul Sfântului Mare Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului

30 august

Sfantul Alexandru s-a nascut in anul 239 in Calabria, din parinti crestini, Gheorghe si Vriena. De tanar a vietuit in pustnicie, nevoindu-se in rugaciuni si posturi si suferind multe de la pagani in acele vremuri de prigoana. Dupa o vreme a mers in Grecia, impreuna cu doi ucenici, Vitalie si Nichifor, iar de acolo la Bizant, unde pastorea Sfantul Mitrofan (306-325). Acesta, neputand indeplini slujirea sa din pricina batranetii, l-a hirotonit pe Alexandru horepiscop in anul 314, spre a-l ajuta in indeplinirea sarcinilor arhieresti. Cand s-a adunat la Niceea intaiul Sinod Ecumenic, in anul 325, din porunca Sfantului imparat Constantin cel Mare (306-337), arhiepiscopul Mitrofan, neputand sa se duca la acel sobor, din pricina batranetii si a slabiciunii trupesti, a trimis pe acest Alexandru, aparator al dreptei credinte. El, sezand in sobor in locul arhiepiscopului sau, s-a luptat mult prin cuvant pentru dreapta credinta impotriva rau credinciosului Arie. Dupa in-cheierea Sinodului, Alexandru intorcandu-se din Niceea in Constantinopol, ingerul Domnului s-a aratat fericitului Mitrofan, spunandu-i: „Dupa zece zile iti vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc sa-l ia, in locul tau, Alexandru, slujitorul tau”.

Deci, a venit si dreptcredinciosul imparat, marele Constantin, impreuna cu alti parinti, ca sa cerceteze pe Sfantul Mitrofan, care era bolnav si zacea pe patul mortii. Cand l-a intrebat pe cine il va binecuvanta sa primeasca scaunul arhieresc dupa mutarea sa, Sfantul Mitrofan a raspuns: „Domnul mi-a descoperit ca dupa mine va lua scaunul arhieresc Alexandru, impreuna-slujitorul meu, cel vrednic de adevarata alegere si de harul Duhului Sfant’. Asa s-a si intamplat.

Ducandu-se Sfantul Mitrofan la Domnul, a fost pus, ca al doilea ierarh al Constantinopolului, Alexandru. El a pastorit bine turma cea cuvantatoare a lui Hristos si aducea la dreapta credinta pe eretici si pe pagani, pentru ca nu numai cu arienii avea mare lupta, dar si cu filosofii pagani. Unii dintre acesti filosofi, indraznind, se apropiau de imparat si il certau, ca a lepadat credinta cea veche parinteasca, a lepadat legile romane si a primit o credinta si o lege noua, care va fi, ziceau ei, nu spre intarire, ci spre risipirea imparatiei. Ei rugau pe imparat sa le porunceasca sa intrebe de credinta pe Alexandru, episcopul lui. deci, imparatul a poruncit sa se faca intrebare inaintea poporului. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, fiind plin de Duhul Sfant, a incuviintat aceasta.

Ducandu-se multi filosofi si voind toti sa se intrebe cu episcopul crestin, Sfantul Alexandru i-a rugat sa aleaga pe unul dintre ei mai intelept si bun cuvantator si sa-l puna inaintea sa la intrebare, iar ceilalti sa asculte. Si ei au ales pe unul si l-au pus inaintea arhiereului, iar ei singuri s-au pregatit sa asculte cu luare aminte.

Incepand Sfantul Alexandru, a zis catre filosof: „In numele Domnului meu Iisus Hristos, iti poruncesc sa taci!” Si indata i s-a legat limba filosofului si a ramas mut, neputand zice nimic. Vazand aceasta, adunarea filosofilor s-a infricosat si s-a rusinat. Deci, unii dintre ei au fugit de rusine, iar altii au crezut in Hristos. Filosoful cel amutit, vazand prin amenintare ratacirea sa, iar credinta crestina aratandu-i-se a fi dreapta nu prin cuvinte mestesugite, ci prin putere dumnezeiasca, a cazut la picioarele arhiereului si i s-a dezlegat limba din amutire, si cu mare glas a inceput a slavi pe Hristos si s-a botezat impreuna cu ceilalti prieteni ai sai. Atunci s-a facut bucurie imparatului si tuturor credinciosilor, incat Dumnezeu, Care a daruit atata putere minunata placutului sau, era slavit de toti.

Trecand cativa ani de la intaiul Sinod Ecumenic si fiind chemat la Constantinopol ereticul Arie, a amagit cu viclesug pe dreptcredinciosul imparat Constantin, cand l-a intrebat de crede asa cum Sfintii Parinti au intarit in Sinodul din Niceea. Iar el, avand in san o hartie unde era scrisa credinta eretica, isi lovea cu dreapta pieptul, zicand: „Asa cred”, ca si cum se invoia cu credinta cea intarita in Niceea, dar in gand zicea: „Asa cred, precum am scris cu mana mea, si cum am in sanul meu”. Jurandu-se inaintea imparatului ca asa crede, si imparatul nestiind viclesugul aceluia, a crezut cuvintele lui cele mestesugite. De aceea, l-a trimis la Preasfintitul Alexandru, poruncindu-i sa primeasca pe Arie intru impartasirea bisericeasca. Ziua de Duminica a fost randuita ca sa intre Arie in biserica spre impartasire. Sfantul Alexandru insa se indoia a-l primi, ca pe un incepator de eresuri. Fiind sambata spre Duminica, in acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru, a staruit la rugaciune inaintea sfantului altar si cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca indata sa-i ia sufletul din trup, ca sa nu vada ziua aceea, in care Arie avea sa se apropie si sa ia impartasirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotarat sa piarda pe Arie de pe pamantul celor vii.

Sfantul rugandu-se astfel lui Dumnezeu, dupa ce s-a facut ziua, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a vazut pe Arie ca venea, cu multa mandrie, de la palatul imparatesc la biserica, inconjurat de boierii care erau de eresul lui si de o multime de oameni inarmati. Apropiindu-se de locul ce se numea „Forul lui Constantin”, a cazut frica asupra lui din mustrarea constiintei si, de frica, i-a venit nevoia cea trupeasca. deci, a aflat o latrina publica, in care, intrand el, a fost lovit cu o durere cumplita la cele dinauntru si a crapat in doua ca si Iuda, iesind din el maruntaiele. Astfel a pierit cu ticalosie, lepadandu-si sufletul cu amar. Atunci indata s-a instiintat toata cetatea de cumplita moarte neasteptata a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au rusinat, iar dreptcredinciosii s-au bucurat, ca Hristos, adevaratul Dumnezeu, este razbunator asupra hulitorilor. Preasfintitul arhiepiscop Alexandru, auzind de aceasta, a dat multumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa. Apoi, bine carmuind Biserica lui Hristos ani indestulati, a ajuns la adanci batraneti. iar cand a fost aproape de sfarsit, credinciosii au inconjurat patul pastorului lor si-l intrebau: „Parinte, cui ne lasi pe noi, fiii tai? Pe cine vei pune in locul tau, care, mergand pe urmele tale, ar putea sa indrepte bine Biserica?”. Iar el, aratand spre cei doi clerici care stateau aproape, spre preotul Pavel si spre diaconul Macedonie, a zis: „De voiti sa aveti pastor invatator si stralucit prin fapte bune, alegeti-l pe Pavel. iar de voiti sa-l aveti numai frumos la fata si cu podoaba din afara cinstit, atunci alegeti-va pe Macedonie!” Acestea zicand, marele arhiereu Alexandru si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, in anul 337, avand de la nasterea sa 98 de ani.