Viața și Acatistul Sfintei Mucenițe Paraschevi

Biserica Ortodoxa Romana o praznuieste pe Sfanta Mucenita Paraschevi (din Roma) la data de 26 iulie.

Sfanta Mucenita Paraschevi s-a nascut pe vremea imparatului Adrian (117-138) intr-un sat care se afla in hotarele Romei celei vechi, din parinti crestini cu numele Agaton si Politia. Acestia pazeau fara preget poruncile Domnului, dar nu aveau copii. Pentru aceasta se rugau cu staruinta lui Dumnezeu ca sa le daruiasca si lor rod pantecelui. Ascultandu-le rugamintea, milostivul Dumnezeu le-a daruit o fiica, nascuta in ziua a sasea a saptamanii, adica vineri, si au numit-o Paraschevi, fiindca in limba greaca „vineri” se zice „paraschevi”. Din frageda pruncie mama sa a invatat-o toate tainele credintei crestine, iar copila se indeletnicea necontenit cu rugaciunea si cu citirea sfintelor carti.

Dupa ce parintii ei au raposat, ea a impartit saracilor toate averile si a mers la o manastire, luand chipul monahicesc. Acolo a vietuit in ascultare, rugaciune si nevointa, dobandind mare har de la Dumnezeu, pentru care a primit binecuvantarea de a iesi la propovaduirea numelui lui Hristos, si pe multi pagani i-a adus la Sfantul Botez. Dar cuvantul cel cu putere si minunile ei au atras invidia iudeilor.

In acea vreme imparatea la Roma Antonin Piul (138161), la care iudeii s-au dus si au parat-o, zicand: „O oarecare femeie, cu numele Paraschevi, propovaduieste pe Iisus, fiul Mariei, pe care parintii nostri L-au pironit pe cruce”. Auzind acestea, imparatul a poruncit sa o aduca inaintea lui. Vazand priceperea si frumusetea ei, Antonin s-a mirat si i-a zis: „Daca te vei pleca mie si vei aduce jertfa dumnezeilor nostri, te voi face mostenitoare a multe daruri, iar daca nu te vei pleca, la multe chinuri te voi da”. Sfanta, vorbind cu glas tare, i-a raspuns: „Sa nu-mi fie mie a ma lepada de numele lui Hristos, Dumnezeul meu. Iar zeii, care n-au facut cerul si pamantul, sa piara”. Imparatul, aprinzandu-se de manie, a poruncit sa i se puna pe cap un coif de fier inrosit in foc. Sfanta, insa, a fost pazita cu dumnezeiasca roua si a scapat nevatamata. Vazand o minune ca aceasta, multi ostasi, care erau de fata, au crezut in acel ceas in Domnul. Dupa aceasta, a poruncit imparatul sa o arunce intr-un cazan cu smoala si untdelemn in clocot. Prin puterea lui Dumnezeu, Sfanta se arata ca si cum se racorea, ceea ce la facut pe imparat sa o roage sa-i arunce in fata smoala si ulei, sa vada daca sunt sau nu fierbinti. Atunci Sfanta i-a aruncat in fata, iar imparatul si-a pierdut indata vederea. Dar, infricosat, a cerut Sfintei sa-i redea lumina ochilor. Atunci Mucenita s-a rugat si i-a redat vederea imparatului, care, crezand in Hristos, a eliberat-o.

Dupa aceea, Sfanta a mers intr-o cetate al carui dregator se numea Asclipie si care a intemnitat-o pentru propovaduirea sa. A chinuit-o indelung, dar Mantuitorul a cercetat-o in temnita si i-a vindecat ranile. A doua zi a fost dusa in templul lui Apolo, dar Sfanta, rugandu-se, a facut sa cada la pamant statuile idolilor. Atunci a fost osandita sa fie aruncata intr-o groapa adanca de langa cetatea lor, in care isi avea salas un balaur infricosator. Sfanta insa a ucis balaurul cu semnul Sfintei Cruci, apoi, aducand la credinta pe dregatorul Asclipie si pe multi din cetate, a mers in alte locuri la propovaduire.

In cele din urma a ajuns la cetatea Tempi, din Grecia, unde era dregator un anume Tarasie. Acesta, afland ca Sfanta este in cetate, a chemat-o inaintea scaunului sau de judecata si a intrebat-o despre credinta sa, iar ea a raspuns ca este crestina si a marturisit ca Hristos este Dumnezeul adevarat. Atunci dregatorul a poruncit sa fie adus un cazan de arama plin cu untdelemn, smoala si plumb, sa se aprinda foc sub el, iar Sfanta sa fie aruncata in el. Dar, venind un inger al lui Dumnezeu, a stins focul si a racorit cazanul, iar Sfanta a ramas nevatamata. Vazand aceasta minune, dregatorul a supus-o la mai multe chinuri, insa Sfanta a ramas neatinsa si nici credinta ei cea tare n-au putut sa o clinteasca. Mai pe urma i-a taiat capul cu sabia, iar sufletul ei s-a inaltat la vesnicele lacasuri, in anul 140.

Moastele ei s-au aratat izvor de multe tamaduiri si minuni pentru toti cei ce vin la ele cu credinta, fiind mai ales cunoscute pentru darul de a vindeca bolile ochilor. Unele parti din sfintele ei moaste se afla si in tara noastra, la Manastirea Antim din Bucuresti, precum si in alte biserici si manastiri.