Viaţa şi Acatistul Sfinţilor Patruzeci de Mucenici din Sevastia

Viaţa şi Acatistul Sfinţilor Patruzeci de Mucenici din Sevastia

Acești patruzeci de Mucenici au trăit pe vremea crudului împărat Liciniu (308-324), toți fiind din părțile Capadociei, și toți din aceeași ceată de ostași creștini, bărbați viteji și vrednici în războaie, iar conducătorul oștirii lor era Agricola, om păgân și rău din fire, iar locul slujbei lor ostășești era cetatea Sevastia, din Armenia.

Deci, aflând Agricola de credința lor creștină, a dat poruncă să fie aduși în fața lui și le-a spus: „Cum v-ați arătat ascultători către mai-marii voștri în războaie, așa să ascultați și acum porunca împăratului, aducând jertfă zeilor”. La acest îndemn, Chirion, căpetenia celor patruzeci, a răspuns: „Cum am luptat și am biruit pe vrăjmași pentru împăratul pământesc, tot așa voim să luptăm și pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmașilor Lui”.

Pentru acest răspuns au fost închiși în temniță, să se răzgândească. Dar ei n-au încetat a se ruga fierbinte lui Hristos, să-i întărească pentru mărturisirea cea adevărată. Drept aceea, toate amăgirile, toate făgăduințele și toate amenințările nu i-au clintit în credința lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, anume Lisie, acesta le-a poruncit din nou să aducă jertfă zeilor. Cu aceeași nestrămutată credință, ostașii creștini s-au împotrivit. Înfuriat peste fire, căpetenia a poruncit să fie dezbrăcați și siliți să intre într-un lac aproape înghețat, pentru că era iarnă, iar pe maluri au pus păzitori, ca nimeni dintre ei să nu fugă. Și, iată, unul dintre ostași, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfa ce i se cerea. dar, ieșind din apa înghețată și intrând în baia caldă, anume pregătită, acesta a murit îndată, în vreme ce Mucenicii, după o noapte întreagă petrecută în iezerul înghețat, erau încă vii și se rugau. Atunci s-au arătat patruzeci de cununi strălucitoare peste capetele lor, însă una stătea în văzduh, deoarece fusese pregătită pentru cel ce se lepădase.

Văzând aceasta, temnicerul Aglaie a mărturisit cu glas tare: „Și eu sunt creștin”, și a sărit în apa cea înghețată, făcându-se părtaș muceniceștilor pătimiri și întregind ceata celor patruzeci, în locul celui ce se lepădase de Hristos. Au fost, apoi, scoși din apă și li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele și, fiind arși de vii, au primit cununa Mucenicilor.

Iar numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Caius, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie. Iar moaștele lor, câte au rămas din foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărțit în toată lumea creștină. O parte din ele se găsește la Mănăstirea Antim din București, ca și la alte sfinte locașuri din țara noastră.