Viața, Acatistul și Paraclisul Sfântului și Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu (3 februarie)
Paraclisul Sfântului, tradus din limba greacă de Arhim. Chiril Lovin, a fost preluat din lucrarea Paraclise, volumul I, publicată în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015. Acatistul a fost tradus din limba greacă de Marius-Nicolae Manolache, redactor în cadrul Departamentului Carte de Cult al Editurilor Patriarhiei Române, și a fost completat cu o rugăciune finală de Arhim. Chiril Lovin, textul fiind aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin hotărârea nr. 9.058 din 25 octombrie 2023.
„Bucurându-te, ai primit în brațele tale bătrânești, fericite, pe Domnul, Care cu trup S-a făcut prunc din curata Fecioară, și ai cerut dezlegare de viața trecătoare; pentru aceasta, ajungând cu veselie în corturile cele veșnice, prealăudate Simeon, de Dumnezeu primitorule, roagă-te pentru noi, cei ce te cinstim pe tine.”
Troparul Sfântului și Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu