M-am ascuns în pustie și lacrimi. Viața, minunile, rugăciuni

Ediție îngrijită de L.S. Desartovici

Întru cetele cele prea minunate ale Sfinților, care se află de‑a pururi văzători și rugători înaintea Preasfintei Treimi, este şi Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, român de neam, care a adormit întru Domnul în anul 1960 şi a fost proslăvit de Dumnezeu prin sfinte moaşte și nenumărate minuni. Viața și lucrarea sa plină de harul și dragostea Duhului Sfânt au făcut din Sfântul Ioan unul dintre cuvioșii mult îndrăgiți de români: cuvintele și stihurile sale grăiesc simplității, dar deopotrivă și adâncurilor inimii, la fel precum o fac moaștele și minunile sale, strălucind prin slava Învierii Domnului Hristos.

Vindecă, Sfinte Părinte Ioane, întreaga mea alcătuire cu razele dumnezeieștii tale bunătăți, ca și suspinul meu cel îndelungat să se sfârșească prin îmbrățișarea Crucii lui Hristos, întru care să mă odihnesc, gustând din neasemuita Sa dragoste pentru om. Limpezește-mi și înnoiește-mi mintea, inima și simțirile, Cuvioase Ioane, ca, ușurându-se și primenindu-se toate prin blândețea cea lină a păcii lui Dumnezeu, să mă tămăduiesc, făcându-mă iubitor al pătimirilor lui Hristos. Iar îmbrățișându-L pe Cel Care m-a îmbrățișat prin Cruce, să mă las în brațele Lui preaputernice, cele care m-au făcut din nimic și m-au adus la ființă și viață. Și fie ca ochii să mi se deschidă, căzând pleoapele îmbătrânitei orbiri, și să mă las cu totul văzut de Cel Ce Este și Care cunoaște pe de-a întregul trecutul, prezentul și veșnicia mea.