Cuvinte de aur vol VI. Pocăinţa, spovedania, postul, dumnezeiasca împărtăşanie

Nu există păcat care să nu cedeze în faţa puterii pocăinţei. Pentru că păcatul se aseamănă cu o mică scânteie, în timp ce iubirea de oameni şi dragostea lui Dumnezeu cu oceanul care nu are margini. „Ai păcătuit? Să nu deznădăjduieşti! Ai săvârşit rele nenumărate? N-ai ajuns încă în iad. Ori de câte ori ai cădea, de atâtea ori să te şi ridici. Şi sfinţii au căzut în păcate!” Pavel a fost hulitor şi prigonitor, Petru s-a lepădat de Hristos. Vameşul s-a făcut evanghelist. Pocăinţa îl face pe păcătos asemenea celui care n-a păcătuit. Urmarea pocăinţei este spovedania, care la rândul ei este „aliatul postului”. Trebuie doar să fie făcută la timpul potrivit. Medicamentul acesta este valabil doar până la sfârşitul vieţii fiecăruia dintre noi. După trecerea pragului morţii, el nu mai are nicio putere. Postul este limanul sufletelor. Fiind liman, omul trebuie s-o primească cu bucurie și nu cu tristeţe. Cele trei virtuţi de mai înainte ne ajută să ajungem acolo unde se află „Împăratul tuturor”. Biserica este casa Pâinii duhovniceşti. Acolo se săvârşeşte minunea cea mai mare, acolo se jertfeşte Mielul lui Dumnezeu şi Se oferă „spre mâncare şi băutură” credincioşilor.