Cuvinte de aur vol XI. Fecioria și monahismul

Hristos, după ce a venit ca om, a adus viețuirea îngerească, a preschimbat pământul în cer și a poruncit lucrurile acestea, încât cei râvnitori să le împlinească. Și i-a asemănat cu puterile netrupești, și i-a făcut pe oameni îngeri, și i-a chemat spre slava celor viitoare, și a rânduit luptele cele mici, și i-a îndemnat să zboare pe culmi mai înalte, și să urce spre apsidele cerului, și să se lupte împotriva demonilor, și să înfrunte întreaga oştire a diavolului. Și, în timp ce au trup și sunt legați de trup, să-și omoare trupurile, și să alunge departe tulburarea care vine din patimi. Și să poarte doar trupul, și să se ia la întrecere cu puterile netrupești. Monahii, după ce au evitat piețele, și cetățile, și tulburările lumești, au preferat viața în munți, care nu are nimic comun cu lucrurile de aici, nici cu tristețea lumească, nici cu durerea, nici cu o grijă atât de mare, nici cu primejdiile, nici cu cursele, nici cu invidia, nici cu gelozia, nici cu iubirile nebunești, nici cu nimic altceva asemănător. Prin viața de aici ei meditează la lucrurile Împărăției cerurilor, vorbind cu văile, cu munții, cu izvoarele, în liniște și tihnă, și înainte de toate acestea cu Dumnezeu. Și locașul lor este curat de orice zgomot, în timp ce sufletul lor este liber de orice patimă și neputință, mai gingaș și mai ușor și mai neprihănit decât văzduhul cel mai curat.