Isihasmul Cuptorul înrourat al inimii - Arhim. Zaharia (Zaharou)

Liniștirea minții nu înseamnă pasivitatea pe care o propovăduiesc religiile orientale. În starea de isihie, mintea omului se desprinde de orice lucru zidit. Ea devine precum fulgerul și se alipește numai de Dumnezeu. Se slobozește de orice alipire, iar duhul este liber să se avânte către cele de sus, tânjind să se unească cu Duhul lui Dumnezeu. Liniștirea minții este înfățișată prin următoarele cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel: „Cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El”1. Cei care se îndeletnicesc cu liniștirea minții pot părea leneși în ochii lumii, însă ei poartă înlăuntrul lor mai multă viață decât cel mai activ om de afaceri din lume. Nici chiar activitatea intelectuală a celor mai mari și iluștri profesori nu se poate asemăna cu ardoarea duhului celui ce năzuiește spre Dumnezeu. Pentru ca omul pământesc să „prindă” Duhul lui Dumnezeu, să „înhațe” Împărăția cea nezidită, trebuie să fie neîncetat într-o stare de extremă încordare. Cuviosul Sofronie spunea că până și trupul celui ce se roagă nu se relaxează, ci păstrează aceeași încordare ca și duhul. Chiar dacă boala sau bătrânețea îl țintuiesc la pat, el își ține trupul încordat, pentru ca și duhul să rămână în stare de tensiune. Numai dacă viețuiește în acest chip, va putea pătrunde în locașul minunat și plin de lumină al isihiei minții. 

„Fericitul Stareț [Siluan] spunea: «Dacă ești de-Dumnezeu-cuvântător, atunci te rogi curat; dacă te rogi curat, atunci ești de-Dumnezeu-cuvântător». Monahul-nevoitor nu este teolog în înțelesul academic al cuvântului, ci teolog în alt sens, căci prin rugăciunea curată se învrednicește de adevărate contemplări dumnezeiești”2.