Pastorația Îndumnezeirii - Preot prof. dr. Vasile Gavrilă
An aparitie: 2021
Autor: Preot prof. dr. Vasile Gavrilă
Editura: Fundația Tradiția Românească
Format: 20 X 16 cm
Nr. pagini: 236
COD PRODUS: 637
Politică de securitate
Politica de livrare
Politica de returnare
„Pastorația îndumnezeirii. Lucrarea Bisericii cu tinerii - o experiență în mediul universitar”
Frați creștini,
Vă împărtășim bucuria apariției unui nou proiect editorial al Fundației „Tradiția Românească”, un adevărat manual-tălmaci („Pastorația îndumnezeirii. Lucrarea Bisericii cu tinerii - o experiență în mediul universitar”), redând cititorului înțelesurile întâlnirilor pe care autorul - Părintele Vasile Gavrilă - le-au avut, în decursul celor peste trei decenii de activitate, cu tinerii și adulții pe care i-a îndrumat pe calea desăvârșirii.
***
„Autorul cărții, Părintele profesor Vasile Gavrilă, este un preot duhovnic cu o bogată experiență pastoral-liturgică, dar și un fin cunoscător al psihologiei umane, fapt care îi sporește credibilitatea tuturor îndrumărilor pe care le propune. Sfinția Sa ne îndeamnă, încă din capitolul introductiv, să luăm aminte la necesitatea unei cunoașteri și înțelegeri profunde a personalității semenilor și, îndeosebi, a celei a tânărului. Conștient de complexitatea acesteia, asemenea lui Alexis Carrel (autorul celebrei lucrări „Omul – ființa necunoscută”), Părintele Vasile ne invită la o analiză multinivelară și multicomponențială a ființei umane.”