Viața și Acatistul Sfinților Mucenici Epictet și Astion

Nu departe de bratul Sfantul Gheorghe al Dunarii si de satul Dunavatul de Jos, in Dobrogea, se afla ruinele unei fortarete romano-bizantine care se numea in vechime Halmyris. In aceasta cetate au patimit Sfintii Epictet si Astion, marturisindu-si credinta in Hristos, in anul 290.

Pe vremea nelegiuitului imparat Diocletian (284-305) traia in partile Asiei Mici un preot cu numele Epictet, care ducea o viata curata si evlavioasa. Din frageda copilarie el fusese crescut in frica de Dumnezeu, urmand poruncile Mantuitorului. Ca si odinioara Samuel, a fost cinstit din tinerete cu haina preotiei si, plin fiind de harul lui Dumnezeu, el facea multe semne si minuni. Adeseori, prin puterea rugaciunii sale, deschidea ochii orbilor, vindeca pe leprosi si pe ologi si scotea duhurile necurate din cei indraciti.

Odata, pe cand Epictet se afla acasa si-si facea obisnuita rugaciune catre Hristos, i-a fost adusa fiica unui om care era paralizata in asa masura, ca nu putea misca altceva decat limba. Tatal sau, aducand-o la usa preotului, a lasat-o afara si a intrat la Sfant rugandu-l fierbinte sa-i tamaduiasca fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatalui s-o aduca inauntru, apoi s-a rugat fierbinte, a uns cu ulei sfintit trupul fetei si ea s-a facut sanatoasa.

Alta data, i-a fost adus un indracit. Cand acela a ajuns langa omul lui Dumnezeu, duhul cel rau a inceput sa strige si sa zica timp de trei zile: „O, cruce, o, chin, cum sunt pus la cazne! Cat de bine imi mergea cand eram in Frigia!” Certat de Sfantul Epictet, duhul cel rau a trebuit dupa trei zile sa paraseasca trupul in care se cuibarise. Izbavit de diavol, omul a adus indata multumire Mantuitorului Hristos.

In alta zi i-au infatisat lui Epictet o femeie oarba. Aceasta plangea cu amar ca doctorii n-o putusera vindeca si-l ruga fierbinte sa-si puna dreapta sa peste ochii ei. Sfantul i-a indeplinit rugamintea si femeia si-a recapatat vederea.

Astion era un tanar, fiul unui om de vaza din oras, foarte bogat. Mama sa era si ea de vita nobila, fiica senatorului Iulian. Parintii il iubeau nespus, fiind si singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de pret. Epictet i-a lamurit acestuia care este adevarata nestemata a vietii, spunandu-i ca aurul de aici nu este de cel mai mare pret, deoarece el inseala multe suflete. La fel si argintul. „Vino, ii zice el, si-ti voi arata care aur trebuie sa alegi si dupa care argint trebuie sa tinzi. Este acela pe care Domnul si Mantuitorul nostru l-a dat celor ce cred in El. Tatal tau, pe care-l vezi, nu este adevaratul tau tata, ci atotputernicul Dumnezeu este tatal tau. Acesta a poruncit, iar tu ai devenit om. El a hotarat, si tu ai fost plamadit in pantecele mamei tale. El a voit, si tu ai putut ajunge pana la varsta tineretii. De asemenea, mama noastra adevarata nu este fiinta pe care o vedem, ci Sfanta Biserica”.

A doua zi, tanarul s-a trezit la revarsatul zorilor si s-a indreptat in graba spre acelasi loc unde cu o zi inainte gustase din mierea florilor ceresti. Intrand in locuinta preotului lui Hristos, Astion a vorbit cu acesta si la sfarsit i-a zis: „Ingaduie-mi sa fiu chiar astazi catehumen si supune-ma la post atatea zile cate crezi de cuviinta. dupa trecerea acestui timp doresc sa primesc Botezul. Atunci imi voi fi insusit tot ce priveste credinta crestina. Te rog ca, dupa aceea, sa parasim amandoi acest oras si sa ne ducem intr-o tara indepartata, acolo unde ne va indrepta Duhul Sfant, ca nu cumva tatal meu sa-mi schimbe gandul curat cu lacrimile sale”.

Dupa ce a implinit dorintele inteleptului tanar, preotul Epictet si ucenicul sau, Astion, au parasit orasul, s-au imbarcat pe o corabie si au sosit la hotarul scitilor, oprindu-se in cetatea Halmyris, din Dobrogea, unde nu era nimeni care sa-i cunoasca. Parintii lui Astion isi cautau insa fiul si se tanguiau ca nu-l gasesc.

Dupa ce s-au asezat la Halmyris, Epictet si Astion au continuat sa duca aceeasi viata curata, asa cum traisera in patria lor. Epictet a facut si aici multe semne si minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut si paralitic. Cel vindecat s-a intors la Dumnezeu, si impreuna cu el s-au convertit mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care vazusera minunea. Si Astion a capatat darul facerii de minuni, avand o deosebita putere asupra diavolului.

Intr-o zi, pe cand Astion mergea grabit spre Dunare ca sa ia apa, s-a intalnit cu un om care era chinuit de duhul cel rau. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a facut semnul crucii pe fruntea si pe trupul lui, si in aceeasi clipa duhul cel rau a fugit din cel chinuit.

Alta data, Astion a vazut cum un om a cazut de la mare inaltime si zacea la pamant, pe jumatate mort. In taina s-a rugat fierbinte lui Hristos si si-a amintit de Sfantul Apostol Pavel cum l-a izbavit pe Eutihie, care cazuse de la o fereastra, cum Petru i-a dat putere sa mearga lui Eneea, care zacea de opt ani pe patul de suferinta. Atunci, L-a rugat fierbinte si el pe Domnul, pentru nefericitul din fata lui, zicand ca „si acesta este unul din turma Sa”. Si a rostit Astion catre cel cazut cuvintele Sfantului Apostol Petru: „In numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!” (Faptele Apostolilor 3, 6). Astion la ridicat, si acela a devenit apoi unul din catehumenii sai, botezandu-l dupa aceea.

In acea vreme a sosit in orasul Halmyris dregatorul Latronian. In a patra zi de la sosire, i s-a spus de catre unii dintre slujbasii sai ca sunt in oras doi straini, care ar fi „vrajitori” si „ghicitori” si ca prin cuvantarile lor au intors pe multi de la cinstirea zeilor.