Devino …ceea ce eşti, poţi şi suporţi

Devino tu!

Hristos n-a cerut perfecţiunea, ci autenticitatea noastră. Perfecţiunea nu aparţine acestei lumi, nici omului, ci doar lui Dumnezeu. Omul nu poate fi perfect pentru că este zidit şi muritor. Orice strădanie de a ne întâlni în lumea aceasta cu perfecţiunea conduce la nevroză.

Purtăm în noi moartea, dar suntem însetaţi de veşnicie. Trăim pe pământ fiindu-ne dor de cer. Nu ne împăcăm cu moartea, pentru că am fost plăsmuiţi pentru nemurire.

Să scăpăm deci de stresul perfecţiunii nevrotice. Să fugim de învinovăţirea toxică ce ne face mereu incapabili şi inutili. Să îmbrăţişăm ceea ce „suntem” şi ceea ce cu adevărat putem să „devenim”.

Fiindcă doar un om care trăieşte cu recunoştinţă în prezent poate clădi un viitor minunat.

Perfecţiunea nu este o izbândă omenească, nici o realitate a prezentei etape a vieţii. Atunci când Hristos ne spune să devenim desăvârşiţi, după cum desăvârşit este Dumnezeu, nu se referă la desăvârşirea noastră, pentru că aceasta nu poate exista într-o lume marcată de timp şi moarte. De fapt ne cheamă să participăm la desăvârşirea lui Dumnezeu. O izbândă care se realizează de fiecare dată când alegem iubirea, mulţumirea şi lumina. Să încetăm a lupta cu fricile şi vinovăţiile, cu stresul „trăirii perfecte”, care este înspumat ca o mare sălbatică în mintea noastră şi caută să ne ducă la naufragiu.

Da, putem deveni cei pentru care am fost creaţi, putem deveni ceea ce Hristos ne-a arătat prin toată viaţa şi prezenţa Lui. Putem trece de la moarte la viaţă, atunci când ne asumăm costul şi responsabilitatea crucii noastre. Adică a alegerilor şi consecinţelor lor.

Pentru a mă întâlni cu lumina în mine, pentru a trece de la moarte la viaţă, trebuie să mă lepăd de minciună. Trebuie să dau jos măştile şi rolurile din teatrul umbrelor şi iluziilor. Să dobândesc cunoaşterea faptului că această realitate pe care o numim viaţă nu este adevărul lucrurilor şi persoanelor. Trebuie să încetez a mă identifica absolut cu ceea ce privesc, pentru că nu este adevărul absolut a ceea ce există. Să nu mă identific cu ceea ce fac întrucât nu sunt eu, ci un rol în ansamblul iluziilor. Să nu mă identific cu ceea ce gândesc sau simt, fiindcă nu sunt eu, ci ceilalţi, ceea ce-mi este îngăduit şi ce nu, legile şi interdicţiile lor, optica lor în ceea ce numim viaţă.

Cuprins

Devino tu!

Devino ceea ce poţi

Devino ceea ce suporţi

Să mă vindec înseamnă să-mi iert viaţa

Sparge, sfărâmă, sfinţeşte!

Îi înghiţise pe strămoşii ei

Dacă e să cad, să fie în braţele Tale

Cugetele şi elefănţelul

Când faci accident cu Dumnezeu

„Boala” bunătăţii

Metanierul a călătorit…

Cine este vinovat?

Frigidere pline şi inimi goale

În viaţă nu încap amânări

În prezent se află trecutul nostru

Ziua de naştere

Aricii relaţiilor noastre

N-am reuşit să-i facem „animale”

„Ptiu, ieşiţi afară, băieţi!”

În loc să bâjbâi prin întuneric, aprinde lumina

Sacrificii care înfrumuseţează viaţa

Ziua de mâine aparţine lui Dumnezeu

Ce Maică este aceasta!

Când Dumnezeu îşi aminteşte de tine

Subsolurile au nevoie de lumină

Iadul deznădejdii

Bolile psihice şi Dumnezeu

Când nu poţi dormi

Singura mea virtute este mila lui Dumnezeu

Atât de omenesc, atât de sfânt

Am încredere, chiar dacă nu înţeleg

Uită de sinele tău dacă vrei să-l cunoşti

Oameni şi cruci unice

„Mântuieşte-mă!”

Aruncă năvodul în marea vieţii

Dumnezeu alege ceea ce lumea respinge

Pentru a înainta trebuie să ierţi

Nu renega întunericul dacă vrei să vezi lumina

Păcătosul este om rănit, nu om rău

Ce este pentru mine Hristos