Prin această carte frumos ilustrată, cititorii se vor cufunda în traiul de zi cu zi al ursoaicei Bucurie și în întâmplările viețuirii ei alături de pustnicul drag – Sfântul Serafim din Sarov. Pe cititorii tineri îi va cuceri viața sfântului și a prietenilor lui necuvântători. Cititorii mai maturi, îndeosebi părinții, vor redescoperi prin ochii ursoaicei asceza, rugăciunea deasă, lacrimile pocăinței și apriga luptă cu duhurile răutății. Plină de duioșie și căldură este și experiența întâlnirilor cu Maica Domnului pentru aceeași ursoaică, Bucurie, care își găsește – la măsura celor care nu cuvântă – pacea și rostul.
O carte despre nesfârșita armonie. A naturii, cu toate sălbăticiunile ei, dar mai cu seamă a duhului curățit printr-o viață creștină.
Georgia Briggs este originară din Alabama (SUA) și este pasionată de scris și desen încă din copilărie. S-a convertit la Ortodoxie la maturitate, găsind în ea deplinătatea frumuseții și a tainei după care a tânjit toată viața. Georgia este mamă, iconograf și autoare a romanului Icoana. O poveste despre puterea credinței, apărută la Editura Sophia în 2017.