Despre lucrurile de pe urmă - Mitr. Antonie de Suroj

   Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoșteam ni se revelează într-o lumină, adâncime și frumusețe nespuse, pe care înainte nici nu le-am fi putut bănui. Acest lucru se petrece când ni se deschid ochii, într-o clipă de curăție a inimii; pentru ca cei curați cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Însuși, ci și chipul Lui - lumina care strălucește în întunericul unui suflet omenesc și al vieții omenești, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găsește odihna, când prin ea trece lumina când e curăția. Mai sunt și clipe când descoperim pe cineva, pe care credeam că îl cunoșteam bine, într-o lumină nouă - printr-o revelație - când cineva strălucește de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu.