Sfântul Martin cel Blând – Sunt ocrotitorul celor deznădăjduiți. Viața, minunile, rugăciuni
An aparitie: 2023
Autor: Sfântul Martin cel Blând
Traducere: Laura Cociș
Editura: Sophia
Format: 20 X 13 cm
Nr. pagini: 160
COD PRODUS: 32218
Politică de securitate
Politica de livrare
Politica de returnare
Viața și minunile Sfântului Martin pot aduce nespus de multă mângâiere și nădejde omului de azi, copleșit de necazuri, sărăcie, agresivitate și nesiguranță. În fiecare împrejurare a vieții lui, încă din copilărie, Sfântul, punându-și nădejdea numai în Dumnezeu, a fost blând, milostiv, ascultător și demn în același timp, uneori chiar cu prețul unor mari suferințe. Într-o iarnă geroasă, când era catehumen, L-a văzut în vis pe Hristos înconjurat de îngeri, îmbrăcat cu jumătate din propria lui haină, pe care i-o dăruise unui sărac. A răbdat pentru Domnul bătăi și umiliri de la cei de altă credință; a convertit mulțimi mari de păgâni; a înviat mai mulți morți, între care și un sinucigaș, ca să poată să se spovedească și să ceară iertare de la Dumnezeu și să primească răstimp de pocăință. Astfel, Sfântul Martin a devenit marele ocrotitor al celor care se află în mâhniri, în depresie ori au tendințe sinucigașe. A vindecat mulțimi nenumărate de bolnavi ce aveau felurite suferințe ori beteșuguri, a stat la rugăciune, nevătămat, în mijlocul unei încăperi cuprinse de flăcări, l-a păzit viu, atârnat în ștreang vreme de trei zile, pe un om care fusese spânzurat și care i se rugase stăruitor să fie izbăvit de o astfel de moarte. Blândețea Sfântului Martin i-a cucerit chiar și pe cei care veneau cu gând să-l omoare, căci nu puteau ridica mâna asupra lui, chipul său fiind de-a pururi senin și luminat de o bucurie cerească.