

Mantuitorul spune: "Cine va rabda pana la sfarsit acela se va mantui". Si in alt loc zice: "Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre".
Noi, citind in vietile sfintilor lui Dumnezeu, ne miram foarte mult de multele minuni pe care ei le-au facut cu puterea lui Dumnezeu. Dar eu cred ca cea mai mare minune pe care au facut-o a fost ca si-au pus sufletul pentru Hristos si au avut rabdare pana la sfarsit.
Fericit cu adevarat si preafericit este sufletul acela care a avut dreapta credinta si care a hotarat in mintea si in inima sa sa rabde toate ispitele si necazurile acestei vieti, pana la sfarsit, pentru dragostea lui Dumnezeu si pentru slava Lui. Amin.