Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica a fost roman de neam, din partile Ardealului. S-a nascut din parinti cucernici si iubitori de Dumnezeu, in anul 1730, intr-o familie evlavioasa din Salistea Sibiului. Inca din frageda varsta, fiind plin de ravna pentru Dumnezeu, dorea sa vietuiasca dupa randuiala calugareasca a Parintilor din Sfantul Munte Athos. Dar, din pricina prigoanei din Ardeal impotriva Ortodoxiei si a monahismului, la varsta de 19 ani a trecut in Tara Romaneasca. Bunul Dumnezeu a ascultat glasul inimii lui, caci, aflandu-se in Bucuresti un mitropolit grec, tanarul Gheorghe s-a dus la el si i-a cerut sa-i fie ucenic, si invoindu-se mitropolitul, l-a primit. iar dupa ce mitropolitul si-a ispravit treburile in Bucuresti, l-a luat cu sine la Constantinopol. Tanarul Gheorghe a ramas la Constantinopol, in ascultare fata de mitropolit, trei ani, dupa care a plecat in Sfantul Munte cu binecuvantarea lui.

Ajuns in gradina Maicii Domnului, a intrat in obstea Sfintei Manastiri Vatoped, unde a fost facut rasofor, apoi a fost hirotonit diacon. Cautand un parinte duhovnicesc, l-a Intalnit prin randuiala dumnezeiasca, pe Cuviosul Paisie, cu care s-a retras in singuratate, indeletnicindu-se cu rugaciunea, citirea si traducerea sfintelor carti. Nu dupa multa vreme, la Schitul „Sfantul Ilie” si in jurul Cuviosului Paisie s-a adunat multime de frati. In acest schit, Cuviosul Gheorghe a primit chipul ingeresc din mainile fericitului Paisie si tot aici a fost hirotonit preot. Dar, pe de o parte, inmultindu-se obstea si schitul devenind neincapator, iar, pe de alta parte, fiind impovarat de birul turcesc, staretul Paisie a hotarat sa plece din Sfantul Munte. Astfel, impreuna cu ucenicii sai, a mers mai intai la Schitul Varzaresti din Vrancea, apoi in Moldova, unde s-au asezat pe rand la manastirile Dragomirna, Secu si Neamt.

Chemarea lui Dumnezeu a aprins iarasi inima Cuviosului Gheorghe si ravnind dupa viata sihastreasca, a luat binecuvantare de la Cuviosul Paisie sa se intoarca in Sfantul Munte. Ajuns insa in Bucuresti, s-a oprit la un oarecare calugar imbunatatit, pe nume Macarie, zis Dascalul, care era foarte apropiat lui Grigorie al II-lea, mitropolitul Tarii Romanesti (1760-1787). Luandu-l pe Cuviosul Gheorghe, Macarie Dascalul l-a infatisat inaintea mitropolitului, care, ascultandu-l si vazand darurile cu care era impodobit, i-a cerut sa nu mai plece in Athos, ci sa ramana in Tara Romaneasca pentru a intemeia obste de calugari, dupa cum facuse si Cuviosul Paisie in Moldova. La inceput, Cuviosul Gheorghe s-a aparat, zicand ca nu este vrednic pentru o lucrare ca aceasta. dar, adormind cu mahnire in suflet, l-a vazut in vis pe Sfantul Ierarh Nicolae, care i-a spus ca trebuie sa ramana in Tara Romaneasca, pentru a-i curati cinstitul sau locas de fiarele salbatice. Trezindu-se, Cuviosul Gheorghe l-a intrebat indata pe prietenul sau, Macarie, daca stie vreo manastire cu hramul Sfantului Nicolae. Acela i-a spus ca in ostrovul Cernicai este una, dar ca e in paragina si plina de fiare salbatice si de taratoare.

Patruns de o bucurie negraita, Cuviosul Gheorghe a cerut sa fie dus in ostrovul Cernicai. Ajungand aici, a trebuit sa-si croiasca singur carare, taind cu toporasul maracinii. Cand a intrat in biserica, Cuviosul a vazut in Sfantul Altar un sarpe mare incolacit langa Sfanta Masa, caruia i-a zis cu blandete: „Puiul tatii, pana acum ai locuit tu aici, iar acum sa mi te duci, ca avem sa locuim noi”, iar fiara s-a supus indata si s-a dus.

Mult s-a ostenit Cuviosul aici, curatind cu mainile sale maracinii si punand toate in buna randuiala. Mari au fost si luptele impotriva viclenilor diavoli, care il atacau neincetat, pana cand Dumnezeu i-a trimis ajutor din toate partile, asa incat obstea a ajuns sa numere peste o suta de frati. Totodata, i-au venit in ajutor si boierii din imprejurimi, care au sprijinit manastirea cu cele necesare traiului. Cand obstea s-a inmultit, Cuviosul a primit in ascultarea sa si Manastirea Caldarusani, unde a dus calugari de la Cernica. Atat de mult sporeau parintii impreuna cu staretul lor, incat insusi domnitorul Tarii Romanesti, Nicolae Mavrogheni (1786-1790), afland de viata lor aleasa, a vizitat sfanta manastire si, fiind miscat de cele auzite si vazute, i-a rasplatit cu multe binefaceri.

Nenumarate au fost nevointele si ostenelile Cuviosului Gheorghe, pentru care a fost cinstit si iubit atat de calugari, cat si de boieri si de poporul credincios. Cu intelepciunea si dulceata cuvintelor sale, izvorate din taina rugaciunii neincetate, adapa sufletele cele insetate dupa Dumnezeu, iar cu harul Duhului Sfant stia sa trezeasca constiintele din somnul pacatului si sa le aduca la dorirea cea dumnezeiasca. Astfel, vestea faptelor sale pustnicesti a ajuns departe de manastirea sa si a adunat in jurul sau multime de frati doritori dupa vietuirea ingereasca, printre care se numara si Sfantul Ierarh Calinic, vrednicul sau urmas intru nevointe si la staretia acestei Sfinte Manastiri.

Dupa ce a vietuit multa vreme cu ucenicii sai, pe care i-a indrumat la ascultare si la statornicie in viata calugareasca, Cuviosul, cunoscandu-si dinainte vremea adormirii sale, a chemat la sine pe parinti si pe frati, pe care i-a indemnat sa urmeze intotdeauna calea smereniei, alungand cu rugaciunea orice cartire si nemultumire. I-a sfatuit, apoi, sa pazeasca dragostea unii catre altii si sa nu se lase biruiti de slava desarta, stiind ca nimic nu va apropia mai mult pe calugar de Dumnezeu decat smerenia, ascultarea si sfintele slujbe ale Bisericii.

Astfel vietuind si invatand, Cuviosul Gheorghe de la Cernica s-a mutat la Domnul in anul 1806, in ziua de 3 decembrie, fiind cinstit de toti ca un mare nevoitor si parinte duhovnicesc.