Bun patriot si luptator impotriva asupririi turcesti care deja prevestea instalarea regimului fanariot, mitropolitul Antim a fost arestat, in martie 1716, si a indurat umilinte si chinuri in temnitele domnesti pana toamna, cand a fost caterisit pe nedrept, fiind condamnat la inchisoare pe viata la Manastirea „Sfanta Ecaterina” din muntele Sinai. Pe drum insa, ostasii turci l-au omorat si i-au aruncat trupul in apele raului Tungia, langa Adrianopol. Prin faptele si darurile sale deosebite, prin smerenia sa, prin dragostea de Biserica si de semeni, prin indemnurile la pocainta, Sfantul Antim a luminat viata duhovniceasca a vremii sale. Abia in anul 1966, Patriarhia Ecumenica a ridicat caterisirea ce fusese aruncata in mod nedrept asupra Sfantului Antim, pentru ca in anul 1992, mitropolitul Antim Ivireanul sa fie trecut in calendar, ca Sfant Ierarh si Sfintit Mucenic, randuindu-se ca zi de pomenire 27 septembrie.