Gură de Aur, atletul lui Hristos - Constantin Virgil Gheorghiu

Traducere: Maria-Cornelia Ica jr 

În primele secole ale creştinismului, bărbaţii şi femeile care luptau pentru a dobândi gloria sfinţilor erau numiţi atleţii lui Hristos. Un sfânt realizează în cursul vieţii sale performanţe pe care ceilalţi oameni nu reuşesc să le înfăptuiască. Uneori performanţele sale sunt recunoscute oficial de Biserică. În acest caz el figurează în calendar. Recunoaşterea oficială a unui sfânt are loc însă doar ca o excepţie şi numai pentru un foarte mic număr de persoane. Majoritatea sfinţilor sunt ignoraţi de calendar. Puţinii sfinţi pe care Biserica îi recomandă venerării publice primesc această consacrare cu titlu postum. Niciodată în timpul vieţii lor. Mulţi oameni au vrut să se facă sfinţi. Luptele lor pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără niciun răgaz. Ioan Gură de Aur a luat hotărârea să se facă sfânt încă din adolescenţă, când era încă pe băncile şcolii. O hotărâre luată în deplină cunoştinţă de cauză şi după o matură chibzuinţă. Alţi tineri hotărăsc în adolescenţa lor să se facă generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gură de Aur a hotărât să se facă sfânt. Toată viaţa sa n-a avut alt ideal. Pentru a dobândi sfinţenia el i-a înfruntat pe toţi adversarii pe toate terenurile şi a câştigat toate luptele. Palmaresul său este o imensă listă de victorii. Victoriile lui Ioan Gură de Aur au fost atât de categorice, încât el este unul din puţinii sfinţi citaţi în calendar atât de Biserica occidentală, cât şi de Biserica răsăriteană.