Pentru mulţi dintre contemporani, prima spovedanie și prima împărtășanie se dovedesc a fi, într-un fel, intrarea cu adevărat în viața Bisericii – cel mai adesea o intrare foarte anevoioasă, căci este foarte greu să te hotărăști să vorbești despre tine acestui necunoscut care este preotul, să-i încredințezi lucruri despre care nici măcar n-ai vrea să îți amintești. Este dificil să recunoști necesitatea acestui pas, să îți recunoști nedreptăţile și mai ales eșecurile... Cu timpul, Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei trebuie să devină o obişnuinţă, pentru a ne însoți întreaga viață. Fără ele e de neconceput să fim numiți creștini. Iar duhovnicii încercați mereu ne amintesc că cel ce se spovedește trebuie să știe că de cele două Taine depinde nu doar viața noastră pământească, ci și cea veșnică.
Cartea de faţă sperăm să fie una nu doar interesantă, ci, mai cu seamă, folositoare pentru mulți creștini. Poate că pe unii îi va ajuta să afle o soluție problemelor care îi frământă, iar altora le va da curaj să întrebe pentru prima oară care e calea către Acela Care a făgăduit: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el... Şi Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 56, 40).