Mircea Motrici (n. 24 martie 1953, Udești, județul Suceava – d. 16 mai 2007, Suceava) a fost un reporter radio, jurnalist și scriitor român. Între 1960 și 1968 parcurge cursurile școlii generale din Udești, după care se înscrie la Liceul „Petru Rareș” din Suceava. După absolvirea liceului urmează Școala de Aviație și Facultatea de Ziaristică din Iași. Din 1991 devine corespondent local pentru județul Suceava al Radiodifuziunii Române. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debutează ca reporter radio la Radio Iași în 1980. Începând cu anul 1991 devine corespondent pentru județul Suceava al Societății Române de Radiodifuziune. Își slujește cu pasiune și credință profesia până în ultimele zile ale vieții. Realizează emisiuni și transmisiuni speciale despre comunitățile românești din Regiunea Cernăuți (Ucraina), Muntele Athos și Atena (Grecia), Moscova (Federația Rusă) și din Republica Moldova.