Taina fericirii este să știi să-l faci fericit pe cel de lângă tine, iar fericirea lui să fie suportul fericirii tale. - Părintele Vasile Ioana
Cu toții știm în adâncul inimii ce îi este cu adevărat de folos sufletului nostru, însă puțini îndrăznim să pășim pe caela iubirii și a jertfei. O familie fericită, în care domnesc armonia, liniștea și iubirea, reprezintă un ideal spre acre tinde sufletul oricărui bun creștin, însă câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la noi înșine pentru a ne regăsi apoi, mai buni, mai împliniți, în iubirea pentru celălalt?
Iubirea este poate cel mai prețios dar pe acre l-am primit, însă pentru a ne bucura cu adevărat de el trebuie, mai întâi, să învățăm să luptăm necontenit împotriva egoismului care ne desparte adesea de aproapele noastru, de familia noastră și de Dumnezeu.
Cartea Părintelui Vasile Ioana ne ajută să învățăm această lecție dificilă a iubirii și a jertfei și să redescoperim valorile fundamentale ale familiei creștine autentice. Asemenea unui duhovnic înțelept care nu cunoaște slăbiciunile și trudește ca să ne cultive virtuțile, acest volum privește până în profunzimea ființei noastre, vede toate slăbiciunile, viciile și obiceiurile care îi îndepărtează de noi pe cei pe care îi iubim și ne arată calea spre vindecarea sufletului.