Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților din vremurile apostolice - Protos. Nicodim Măndiță

Păsările zburătoare numai după ce îşi întind aripile în chipul Crucii, pot a se ridica de pe pământ şi a se înălţa în văzduh. Tot

astfel şi noi oamenii, după ce ne vom crucifica corpurile noastre cu patimile şi cu poftele, vom putea reuşi a ne ridica deasupra ispitelor pământeşti, deşertăciunilor lumeşti, curselor diavoleşti şi a ne înălţa sus, sus în ceruri la Creatorul nostru, spre a ne uni cu El.

Numai astfel făcând, vom putea fi ai lui Hristos. Acesta a fost scopul Dumnezeirii când ne-a zidit, prima şi a doua oară, după chipul şi asemănarea Sa.

Mult milostivul, Atotputernicul şi Atotpurtătorul de grijă Dumnezeu, ne-a adus pe noi oamenii aici în lume spre a lucra la mântuirea şi fericirea noastră. Voia Lui este să nu piară nici un om, oricât de păcătos ar fi el; ci să se întoarcă spre a fi viu. „Pentru ce mori casa lui Israel? – zice Domnul. Că Eu nu voiesc moartea păcătosului; ci ca să se întoarcă şi să fie viu“.

„Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut…“.

„Dumnezeu voieşte – mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel – ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.

Voia lui Dumnezeu spre mântuirea fiecărui om este o roată, o aripă puternică, este Dumnezeiescul semn al Sfintei şi purtătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este pomul vieţii, care dă viaţă celor ce se folosesc cu înţelepciune de ea. Cealaltă roată, aripă, cu ajutorul căreia să putem alerga şi zbura pe calea vieţii, străbătând cerurile spre Tronul Dumnezeirii, la Patria Cerească, în Ierusalimul cel de sus, trebuie să ne-o punem noi, prin felurite osteneli, umiliri, jertfiri şi crucificări bine chibzuite.

Ei bine, când vedem că Dumnezeu ne-a pus în dar această roată, aripă, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, spre a alerga şi zbura pe calea vieţii în sferele luminatelor lumi veşnice, sfinţite, strălucite, fericite şi îndumnezeite, sus în Biserica Triumfătoare, oare nu-i păcat greu a lâncezi, a ne lenevi de a ne pune şi noi cealaltă roată, aripă şi a lucra spre îndeplinirea acestui scop Dumnezeiesc? Oare nu-i groaznic păcat a tot amâna de azi pe mâine lucrarea mântuirii

noastre?

Negustorul când vede că-i merge rău în afaceri, munceşte, întrebuinţează toate mijloacele şi face toate sacrificiile, spre a nu da faliment. Omul întemniţat, încărcat cu lanţuri grele, procurându-şi o pilă, rupe lanţurile, sparge zidul şi se foloseşte de slăbiciunea paznicilor ce dormitează, fuge şi se salvează. Călătorul ce trece prin locuri necunoscute, pline de prăpastii cu felurite fiare rele şi reptile otrăvitoare, sau printr-o ţară duşmană, în care la orice pas este primejduit de oameni răi, vicleni, tâlhari, ucigaşi, înaintează pe drumul său cu multă purtare de grijă şi prevedere, până ajunge la locul dorit. Bolnavul suferind, aleargă în toate părţile, cheltuieşte, se jertfeşte, spre a scăpa de boala care-l torturează ziua şi noaptea, îmbrâncindu-l spre mormânt cu paşi repezi. Aceste sforţări, jertfiri, crucificări, făcute de aceştia şi de alţii, până se văd ieşiţi

deasupra primejdiilor, înseamnă a se salva, a se mântui.

Noi creştinii, pentru a ne mântui, trebuie să facem ceva mai mult. La mântuirea noastră nu-i vorba de restabilirea afacerilor lumeşti, spre evitarea falimentului; ci e vorba de salvarea sufletului din căderea în osânda veşnică, e vorba de recâştigarea fericirii noastre veşnice. Aici nu e vorba de zdrobirea lanţurilor vremelnice de fier; ci este vorba de zdrobirea lanţurilor păcatelor, care ne trag în întunecoasele şi torturătoarele temniţe ale iadului. Aici nu e vorba de o călătorie vremelnică, ci e vorba de călătoria în veşnicie. Călătoria noastră spre Patria Cerească, e presărată cu groaznice prăpastii şi cu sumedenii de vrăjmaşi înverşunaţi ai vămilor văzduhului. De vom lucra şi noi creştinii la mântuirea noastră cu acela zel, cu care

lucrează negustorii spre a se salva de faliment; cei întemniţaţi spre a se salva de mizeriile şi torturările temniţei; călătorii spre a se salva de fiarele sălbatice ori din cursele oamenilor răi, vicleni, tâlhari şi ucigaşi şi bolnavii spre a scăpa de bolile ce-i torturează ziua şi noaptea; la capătul vieţii vom sta cu fruntea luminată înaintea lui Dumnezeu.