Descriere
Am început tălmăcirea de faţă a Rugăciunii Sfântului Efrem prin analiza păcatelor ce par mici: trândăvia, grija de multe, iubirea de stăpânire şi grăirea în deşert, dar care în realitate sunt însemnate, şi am încheiat‑o prin analiza osândirii aproapelui, care pentru mulţi pare inofensivă şi chiar virtuoasă, pe când în realitate aceasta aduce mântuirii o vătămare hotărâtoare. La mijloc au rămas virtuţile: curăţia, smerita cugetare, răbdarea şi dragostea. Ni se prezintă un tablou straniu: de‑a stânga şi de‑a dreapta, păcatele, iar la mijloc, virtuţile cele mai înalte!
Ce învăţătură ziditoare ne dă structura aceasta a Rugăciunii Sfântului Efrem? Iat-o: pe tărâmul vieţii pământeşti, virtuţile şi păcatele cresc împreună. Primele conduc către mântuire, iar cele de pe urmă duc la pierzare. Între virtuţi şi păcate, deşi opuse unele faţă de altele, există o anume legătură: ele se dezvoltă pe unul şi acelaşi teren – în inima omului. Păcatele caută să înăbuşe virtuţile, însă virtuţile pot, luptând cu patimile opuse lor, să se întărească şi să prindă rădăcină în suflet. (Arhimandrit Serafim Alexiev)