Description
Spre deosebire de îngenunchere, ca element specific stării de pocăință, neîngenuncherea, în momentele prăznuitoare ale Învierii lui Hristos, reprezintă nu doar temeiul dogmatic al bunei rânduieli liturgice, ci miezul mărturiei eshatologice pe care trupul bisericesc o aduce înaintea lumii permanent, la fiecare dumnezeiască Liturghie, cu privirea ațintită asupra „vieții veacului ce va să fie” și a Învierii de obște, evidențiindu-ne totodată libertatea și condiția de fii ai lui Dumnezeu.
Cu toate că Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) a oferit o soluție definitivă problemei, conferind prestigiu incontestabil neîngenuncherii în ziua duminicii, uzanța nepotrivită și deviantă a îngenuncherii duminicale persistă în pofida prevederilor canonice și a argumentației teologice formulate de nenumărați Sfinți Părinți, precum Vasile cel Mare, Teodor Studitul sau Nicodim Aghioritul.
Tradiția Bisericii însă, așa cum studiul de față o arată prin cele aproape 100 de mărturii patristice luate în discuție, a consfințit o singură practică liturgică de netăgăduit și autentic duhovnicească: în momentele pascale (prăznuitoare ale Învierii) și eshatologice din viața bisericească nu este îngăduit să îngenunchem!