{"title":"Editura Egumenița","description":"","products":[{"product_id":"2413-dumnezeiasca-liturghie-mitropolitul-antonie-de-suroj","title":"Dumnezeiasca Liturghie - Mitropolitul Antonie de Suroj","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod. Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044030349660,"sku":"#egumenița","price":18.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2413_4256_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778953"},{"product_id":"2648-corifeul-iubirii-parintele-iosif-vatopedinul-kostas-g-panagopoulos","title":"Corifeul iubirii, Parintele Iosif Vatopedinul - Kostas G. Panagopoulos","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePărintele spunea: „Lumina nu se naşte prin cuvinte, forme şi ipocrizii. Lumina este lumină. Este virtute. Este bunătate. Este credinţă. Este iubire. Dacă toate acestea le avem în noi, atunci şi prin tăcere vom vorbi”. Cea mai mare harismă a Părintelui era faptul că ştia perfect cum să-şi ascundă sfinţenia. Îl trădau însă prezenţa, omilia, suspinele, adâncimea teologiei ortodoxe şi sentimentele lui.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eA iubit mult. A plâns mult. A pătimit multe. Părintele Iosif Vatopedinul este corifeul iubirii, făptuitorul nevoinţelor, arătând multă răbdare în necazuri prin smerenia practică şi dăruire faţă de semenii săi prin fiecare contribuţie vrednică a lui.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e„Cât mi-aş dori, fiule, să merg într-o piaţă şi să vină mii de oameni să mă scuipe. Asta, dacă s-ar întâmpla, ar fi pentru mine cea mai mare izbândă şi cea mai mare odihnă”.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:right;\"\u003e\u003cb\u003eParintele Iosif Vatopedinul\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044031037788,"sku":"#egumenița","price":37.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2648_4524_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778954"},{"product_id":"2650-spune-mi-un-motiv-sa-traiesc-cautand-scopul-vieii-eleftheriadis-eleftherios-g","title":"Spune-mi un motiv sa traiesc - cautand scopul vietii - Eleftheriadis Eleftherios G","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eAceastă carte nu este ştiinţifică. Nu este nici o carte de psihologie. Dacă la asta te aşteptai când ai luat-o în mână, atunci mai bine las-o jos. Las-o jos, pentru că nu-ţi va plăcea ceea ce vei citi în paginile care urmează. Sunt unele lucruri care nu dau roade dacă ogorul nu este fertil, pregătit. Cartea aceasta are nevoie de dispoziţie bună. De bună intenţie din partea celui care o ţine în mână. Din partea celui care o citeşte. În această carte nu spun lucruri de-ale mele. Cele pe care le scriu nu sunt lucruri noi sau vreun secret. Sunt cunoscute. De oricine. În faţa ochilor noştri, deschise, la dispoziţia fiecărui om, de două mii de ani. Această carte nu este nici strict teologică. Nu sunt teolog. Poate că aş fi vrut să fiu, dar nu sunt. Această carte este omenească. Îţi vorbesc, îţi scriu, aşa cum îi vorbesc unui prieten. Aşa cum vorbesc cu soţia mea, cu fraţii mei – şi sunt mulţi –, cu părinţii mei, cu toţi cei pe care-i iubesc – şi aceştia sunt mulţi. Deschide-ţi mintea şi citeşte cu atenţie! Cu cât se poate de mare atenţie. Iar dacă, la finalul lecturii, în cele din urmă nimic nu te-a emoţionat, nu-i nimic. Pur şi simplu ai citit o carte mediocră. N-o să fie nici prima, nici ultima. Însă dacă ceva s-a mişcat în tine, dacă ceva, fie şi cât de mic, foarte mic, te-a impresionat, atunci cultivă-l şi caută-l cât poţi.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eMultă sporire şi stai lângă Maica Domnului, frate! \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044032676188,"sku":"#egumenița","price":11.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2650_4526_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778955"},{"product_id":"2418-viaa-i-venicia-mitropolitul-antonie-de-suroj","title":"Viața și Veșnicia - Mitropolitul Antonie de Suroj","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎntr-una dintre epistolele sale, Apostolul Pavel susţine că trebuie să preţuim timpul, căci zilele rele sunt (Efeseni 5, 16). Şi, într-adevăr, nu cumva timpul ne înşală? Oare nu trăim zilele vieţii noastre ca şi cum ne-am scrie proiectul de viaţă în grabă, cu nepăsare? De parcă am intenţiona doar să construim şi ni se pare că vom păstra doar tot ceea ce va consta mai târziu în frumuseţe, armonie şi sens? Vieţuim astfel de la an la an, nu ducem până la capăt şi nu îndeplinim desăvârşit ceea ce putem realiza, fiindcă „mai e timp”. Credem că vom finaliza mai târziu, poate altă dată. Atunci vom „transcrie” într-o zi schiţa de pe ciornă pe o coală albă. Anii trec, şi noi nu facem nimic. Nu numai pentru că vine moartea şi ne seceră, ci şi pentru că în fiecare etapă a vieţii devenim incapabili de ceea ce am fi putut împlini mai înainte. În anii de maturitate nu reuşim să realizăm o tinereţe frumoasă şi împlinită, iar la bătrâneţe nu reuşim să-I arătăm lui Dumnezeu şi lumii ceea ce am fi putut fi în anii de maturitate. Există un timp pentru fiecare lucru, dar când timpul oportun a trecut, unele nu mai pot fi împlinite.\u003c\/b\u003e\u003cstrong\u003e\u003c\/strong\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044032741724,"sku":"#egumenița","price":18.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2418_4264_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778955"},{"product_id":"2654-parintele-sorin-paul-grecu-marturisire-i-jertfa-sergiu-ciocarlan","title":"Părintele Sorin Paul Grecu, Mărturisire și jertfă - Sergiu Ciocârlan","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePărintele Sorin Paul Grecu – mărturisire şi jertfă este o lucrare de restituire a biografiei unui preot dârz, adânc implicat în viaţa cetăţii, în prima parte a vieţii, avându-l ca model de atitudine şi curaj pe Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care i-a fost diriginte la Seminarul Teologic „Radu Vodă”. Din cealaltă parte a vieţii sale răzbate chipul unui preot care şi-a iubit mult comunitatea parohială. Comunitatea parohială oferă dovada unei jertfelnicii neîntrerupte, a unei părinţimi duhovniceşti autentice. Ea vorbeşte despre chipul evanghelic al păstoririi Părintelui Sorin Paul, chip în care se vede şi se simte că Hristos este în mijlocul oamenilor, purtându-le durerile, frământările, crizele sufleteşti.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044035166556,"sku":"#egumenița","price":22.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2654_4529_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778957"},{"product_id":"3331-patericul-adolescentului","title":"Patericul adolescentului","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePatericul este una dintre cele mai cunoscute şi citite cărţi, iubită şi de cei cu înalte trăiri duhovniceşti, dar şi de cei novici în ale cunoaşterii religioase. Cuvântul „Pateric” provine de la grecescul „pater”, însemnând „părinte”. Astfel înţeles, Patericul este o carte care cuprinde cuvinte, învăţături şi fapte minunate ale Părinţilor sfinţi, ce s-au nevoit prin locuri pustii, adunate pentru folosul credincioşilor, menite să lucreze spre mântuirea sufletelor oamenilor. Era necesară o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp între Părinţii Patericului – la care găsim cununa de aur a sfinţeniei – şi copiii de astăzi – în care Duhul Sfânt se sălăşluieşte şi lucrează roditor. Această carte arată că înțelepciunea şi credinţa lucrătoare transcend timpul, spaţiul şi nu ţin cont de vârstă. În mod plăcut, întâmplările şi evenimentele minunate din viaţa copiilor și adolescenților din zilele noastre sunt legate de Patericul Egiptean şi de Patericul românesc, semn că minunea este încă prezentă şi se manifestă, mai ales acolo unde găseşte o inimă nevinovată de copil. În aceste scrieri avem mărturia certă a acestei generaţii, a tinerilor de la începutul secolului al XXI-lea, că Dumnezeu este cât se poate de actual.Volumul de față continuă în mod firesc celelalte trei volume din „Patericul copiilor” apărute între anii 2014 – 2016. Întâmplările scrise şi relatate în acest nou volum au fost preluate din lucrările trimise de copiii și tinerii participanți la Proiectul – Concurs Naţional „Cărticica mea de suflet”. Sperăm ca prin publicarea acestei lucrări să le aducem o bucurie tuturor copiilor participanţi la această competiţie, nu numai acelora care îşi vor regăsi lucrările (eseurile, gândurile) publicate. Plecând de la conţinutul bogat şi original, există în această lucrare o premisă serioasă care conduce la ideea că nu numai adolescenții vor îndrăgi această carte.Patericul adolescenților se adresează deopotrivă tuturor acelora care indiferent de vârstă doresc să fie cu inima curată, fără prihană, smeriţi asemenea copiilor, după pilda dată nouă de Mântuitorul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4). Când folosim cuvântul „minune”, în mintea oamenilor se formează gândul acela în care imposibilul devine posibil, când se întâmplă ceva rar sau nemaiauzit. Cred că fiecare om are propriile sale povești minunate de viață, minuni mai mari sau mai mici cu care scurtul sau lungul lor drum pe pământ a fost împodobit.            O minune este ceva mărețîn viața noastrăși fiecare vede minunile diferit așa că m-am hotărât să vă spun și eu minunea mea. Aparent este simplă sau ceva normal pentru majoritatea. Dar eu văd altfel lucrurile. Faptul că am ajuns în viață până aici, că am cunoscut persoanele din jurul meu, că am privit atâtea lucruri mărețe, că am trecut prin unele situații dificile sunt o parte din minunea vieții mele. Minune este și faptul că mă mișc liber, sunt conștient, mă bucur de viațăși poate cel mai important lucru este că sunt creștin și am simțit deplin în sufletul meu iubirea, puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar cuvântul Lui este în inima mea. Aceasta este pe scurt povestea minunii mele.            Viața mea este însăși minunea vieții mele. Toate celelalte mici minuni formează marea minune a vieții mele. De aceea mă bucur de fiecare lucru, fiecare problemă o iau ca pe o provocare, iar fiecare durere încerc să o transform în fericire pentru a-mi face viața propria-mi minune și pentru a mă bucura de ea. Claudiu C., 15 ani, Merei, Buzău \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044040278364,"sku":"#egumenița","price":13.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/3331_5434_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778976"},{"product_id":"2657-dumnezeu-se-descopera-celui-cu-inima-curata-sfantul-simeon-de-daibabe","title":"Dumnezeu se descoperă celui cu inima curată - Sfântul Simeon de Daibabe","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCu trupul să lucrăm, iar cu sufletul să ne rugăm. Omul nostru din afară să-și împlinească lucrarea din afară, iar cel lăuntric să se afierosească în întregime lui Dumnezeu la slujire și nicicând să nu se lipsească de această lucrare lăuntrică a rugăciunii minții. După cum ne-a rânduit și Dumnezeul-om Iisus, spunând în Evanghelie: Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns (Matei 6, 6). Cămara sufletului este trupul, ușile sunt cele cinci simțuri trupești. Sufletul intră în cămara sa, atunci când mintea nu rătăcește încoace și încolo după fapte și lucruri lumești”.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:right;\"\u003e\u003cb\u003eCuviosul Simeon de Daibabe\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044041982300,"sku":"#egumenița","price":18.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2657_4532_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778978"},{"product_id":"4837-comoara-pocainei","title":"Comoara pocăinței -","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eVai de oamenii care îndrăznesc să vorbească sau să scrie despre cele ce sunt peste puterea de înțelegere a minții lor, fără împreună-lucrarea harului iluminator și binefăcător al Duhului Sfânt. Aceștia se aseamănă orbilor care vor să călăuzească alți orbi printr-un loc primejdios, plin de gropi și de capcane. Dacă nu vor urma cu supunere un îndrumător, care are ochii sănătoși și cunoaște foarte bine drumul cu toate obstacolele sale, cu siguranță vor cădea în vreo una din gropi. Așadar nici eu, preapăcătosul, pentru că sufletul îmi este orb și nu sunt luminat cu lumina duhovnicească, nu pot să-i îndrum pe alții dacă nu am la rândul meu un îndrumător încercat și iluminat, și vorbesc aici de unul dintre părinții înțelepți și înduhovniciți ai bisericii noastre, adică de slăvitul arhiepiscop al Cretei, Sfîntul Andrei Ierusalimiteanul. Îndrăznesc să mă adresez frațiilor voastre pentru că îl am pe acesta dascal și îndrumător, prin troparele mântuitoare și pline de har ale Canonului cel Mare. Și chiar dacă nu am asupra mea Duhul Domnului, scriu despre Dumnezeu, despre înfricoșătoarea și mântuitoarea dogmă a Preasfintei Treimi, așa cum învață sfânta, apostolească și sobornicească noastră Biserică. Ioan Lindul, Arhiepiscopul Mirelor. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044043489628,"sku":"#egumenița","price":25.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4837_7337_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778979"},{"product_id":"3338-caile-lui-dumnezeu-i-caile-lumii","title":"Caile lui Dumnezeu și căile lumii - Ignatie Briancianinov","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCaile lui Dumnezeu sunt tot ceea ce se intampla in univers. Tot ceea ce are loc se datoreaza judecatii si hotararii lui Dumnezeu. Nimic nu este sau nu poate fi realizat in mod ascuns si independent de Dumnezeu. Una se intampla dupa voia lui Dumnezeu, alta prin ingaduinta Lui. Totusi, toate lucrurile sunt realizate prin randuiala si hotararea lui Dumnezeu. Din acest motiv, caile lui Dumnezeu sunt adesea numite in Scriptura ,,judecata lui Dumnezeu\". Judecata lui Dumnezeu este intotdeauna dreapta: Drept esti, Doamne, si drepte sunt judecatile Tale (Psalmul 118, 137).\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePrin voia lui Dumnezeu au fost create lumea vazuta si cea nevazuta. Si omul a fost creat si rascumparat tot prin voia Lui. Toate evenimentele, publice si personale, au fost si sunt implinite prin bunatatea, omnipotenta si intelepciunea lui Dumnezeu. Prin ingaduinta lui Dumnezeu si prin vointa creaturilor, a aparut raul cu toate consecintele sale. Prin ingaduinta lui Dumnezeu si prin propria vointa, ingerii si omul au cazut si L-au respins pe Dumnezeu. Tot prin voia dumnezeiasca, oamenii au fost rascumparati de Dumnezeul intrupat.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePrin ingaduinta lui Dumnezeu si prin vointa rea a ingerilor si a oamenilor cazuti, pamantul a fost corupt de crimele si rautatea lor. Prin vointa si judecata lui Dumnezeu, universul va fi si este pedepsit prin diferite suferinte si dezastre. Prin vointa si judecata lui Dumnezeu, chinul vesnic in abisul de foc si intuneric al iadului se va abate asupra apostatilor, dusmani ai lui Dumnezeu, loc pentru care s-au pregatit singuri.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCaile si lucrarile lui Dumnezeu isi urmeaza propriul lor drum. Proiectele umane si demonice isi urmeaza, de asemenea, propriul lor traseu. Crimele si atrocitatile nu inceteaza sa fie crime si atrocitati in raport cu cei care le fac, chiar daca cei care comit raul cu rea intentie devin doar niste instrumente ale vointei lui Dumnezeu. Aceasta din urma este o consecinta a intelepciunii neinchipuite a lui Dumnezeu, a puterii nelimitate a lui Dumnezeu, datorita careia creaturile, actionand conform vointei lor libere, sunt totodata si neincetat in puterea Creatorului, fara sa o inteleaga, si implinesc vointa Lui, chiar fara sa o cunoasca.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCaile lui Dumnezeu sunt prezente si active in mijlocul evenimentelor umane si demonice, ca cel mai subtil duh in mijlocul materiei, independent de materie, nefiind constrans de materie, actionand asupra materiei si nefiind supus actiunii materiei. Caile lui Dumnezeu sunt interventia atotputernica a Lui in soarta universului, Singurul Care umple universul si tot ceea ce este dincolo de univers, nefiind inchis in univers.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044043653468,"sku":"#egumenița","price":18.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/3338_5439_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778979"},{"product_id":"4838-cuvant-despre-om-sfantul-ignatie-briancianinov","title":"Cuvânt despre om - Sfântul Ignatie Briancianinov","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eAflatu-s-au aici o seamă de răspunsuri, la mulţimea de întrebări, care au frământat de-a lungul atâtor veacuri multe suflete şi care poate au intrat în veşnicie, nedumeriţi de această taină mare, a apariţiei omului. Totul pare prezentat într-o formă concisă, dar în realitate este de o adâncime uimi-toare. Însuşi Sfântul Ignatie mărturiseşte căci cu cât a încercat să pătrundă mai adânc, cu atât totul a devenit mai tainic. Dar luminat fiind i-a fost dat să înţeleagă că aşa şi trebuie să rămână, pentru că, în esenţă, este lucrare a Dumnezeului Nepătruns. El spunea că „omul este o taină pentru sine însuşi“, şi aşa va rămâne pecetluită, pentru că în urma căderii, păcatul şi-a lăsat amprenta. Ceea ce a rodit din lacrimi şi rugăciune, Sfântul Ignatie a încercat să scoată la lumina zilei, ca tot omul doritor de curăţie să nu mai orbecăiască în întinăciunea neştiinţei. Cei care tind către desăvârşire trebuie să aibă în vedere faptul că, înainte de toate, este nevoie de o curăţie a sufletului, de tot ce este numit patimă prin acea cunoaştere de sine. Aici se găsesc răspunsuri la mulţimea de întrebări care au asaltat mintea omenească de după cădere. Nedumerit de ceea ce va fi cu el, acesta a început a se întreba: „Cine sunt eu, omul? Care-i rolul meu pe acest pământ? Voi fi şters, oare, de pe faţa lui, când vieţuirea pe acesta se va încheia, dispărând în neant ca toţi ceilalţi?\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044044243292,"sku":"#egumenița","price":9.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4838_7338_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778978"},{"product_id":"5531-abecedar-duhovnicesc-sf-dimitrie-de-rostov","title":"Abecedar duhovnicesc - Sf. Dimitrie de Rostov","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e\"Ar trebui sa spunem la inceput ca dintre cugetele viclene care-l razboiesc pe om, trei sunt cele mai necrutatoare: al necredintei, al hulei si al desfranarii.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePentru ca acest razboi sa inceteze, trebuie sa stii mai intai cand pacatuiesti, si cand nu pacatuiesti. Nu pacatuiesti cand mintea, vointa nu incuviinteaza cugetele, mai ales cand le respinge sau le nesocoteste. Pacatuiesti, uneori de moarte, cand mintea, cu voia ei, retine cugetele si inima isi gaseste placerea si multumirea in acestea....\"\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044044833116,"sku":"#egumenița","price":8.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5531_8188_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778979"},{"product_id":"4839-manual-de-iubire-firea-dragostei-pr-filotheu-faros","title":"Manual de iubire. Firea dragostei - Pr. Filotheu Faros","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePărintele Filothei Faros este unul dintre cei mai non-conformiști apologeți ai vremurilor în care trăim. El încearcă să pună degetul pe rană, analizând problemele societății moderne nu cu aerul unui om de știință care face experiențe în laborator, ci cu aerul unui frate mai mare care face tot ce îi stă în putință pentru a-și ajuta frații mai mici să găsească drumul cel bun. E adevarat că, uneori, expunerile sale, temeinic argumentate, par dificil de digerat. Dar pasajele dificile alterneaza cu pasaje scrise pe limba omului de rând. Iata ca exemplu modul în care ironizeaza comportamentul necioplit al multora din capii de familie de astazi: Soțul se aruncă asupra partenerei sale asemenea unui taur în călduri, în timp ce noua și moderna Julieta îi strigă plină de indiferență \"să ai grijă să nu-mi strici coafura\" sau \"Haide, termină odată, ca vreau sa dorm\". O astfel de abordare poate șoca... Dar tocmai pe asta și mizeaza autorul. Într-o vreme în care limbajul de lemn folosit cu emfaza produce pur si simplu efecte anti-misionare, părintele stă împotriva curentului. Exista totuși unele idei discutabile în cartea de față. Ele se datorează faptului că părintele încearcă să dărâme pur si simplu zidul ridicat de fățarnicii puritani, atinsi de virusul ereziei dualiste potrivit carei trupul e rău și sufletul e bun... \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044044931420,"sku":"#egumenița","price":25.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4839_7339_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778980"},{"product_id":"4402-iubirea-imparateasa-virtuilor","title":"Iubirea. Împărăteasa virtuților","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eIubirea cu adevărat este Împărăteasa virtuţilor. Dar, în acelaşi timp, Dumnezeu este Iubire, aşa cum frumos ne spune şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 8). De aici nu deducem altceva, dragii mei, decât că Dumnezeu este Împăratul tuturor virtuţilor, iar Împărăţia virtuţilor şi a virtuoşilor nu poate fi altceva decât Împărăţia cerurilor, Raiul. Cât au locuit în Rai, primii oamenii trăiau în iubire şi cu\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eIubirea. Dar după ce au păcătuit şi s-au făcut neascultători, au părăsit Iubirea şi au fost izgoniţi din Rai. Oamenii ar trebui să înveţe că dacă vor să fie cu Împăratul Iubirii atunci trebuie să iubească de aici de pe pământ. Dacă iubim, atunci vom rămâne în iubirea lui Dumnezeu şi vom merge în Împărăţia iubirii.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eIubirea nu este un sfat, ci o poruncă. Nu una simplă, ci cea mai mare poruncă. Acest lucru îl afirmă Mântuitorul în Sfânta Scriptură: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă (Marcu 12, 30-31). În pilda Samarineanului milostiv ni se spune şi cine este aproapele nostru: orice om de lângă noi.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCelelalte virtuţi nu pot exista fără iubire. Orice faptă bună am săvârşi, să o facem din dragoste faţă Dumnezeu şi de aproapele nostru.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044045390172,"sku":"#egumenița","price":11.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4402_6744_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778979"},{"product_id":"4840-mitul-bolii-psihice-pr-filotheu-faros","title":"Mitul bolii psihice - Pr. Filotheu Faros","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eEste deja un fapt cunoscut că până în prezent au fost formulate foarte multe şi variate păreri despre natura bolii psihice, oscilând de la a considera boala psihică ca o anomalie biomecanică până la aceea care neagă cu totul existenţa ei. Multe din părerile ce intră în această ultimă categorie nu doar că nu sunt exagerate, dar se sprijină pe argumente foarte serioase. Aşadar, nimeni nu poate nega faptul că celei căreia obişnuim să-i spunem boală psihică îi lipsesc anumite trăsături constitutive bolii. Boala este o stare naturală ce obligă deseori, însă nu totdeauna, persoana suferindă să-şi asume un anumit rol de bolnav, care este o stare socială, asemenea rolului de tată sau de cetăţean. Este posibil ca cineva să sufere de o boală, dar să nu-şi asume rolul de bolnav, iar alteori să joace acest rol fără să fie bolnav cu adevărat. Omul, în fiecare caz în parte, este totuşi cel care hotărăşte dacă va intra sau nu în acest rol. În cazul celui pe care îi numim bolnav din punct de vedere psihic, rudele şi psihiatrul sunt cei care, de regulă, îi impun acest rol, situaţie pe care cel în cauză o poate refuza. Societatea este cea care va interveni atunci pentru a forţa persoana respectivă să accepte ceea ce vor instituţiile medicale respective să-i impună, făcând apel la poliţie şi închizându-l la casa de nebuni. Dacă boala psihică ar fi o anomalie de natură bio-mecanică, am putea-o numi simplu boală şi nu ar mai avea nevoie de epitetul psihică. Poate că ceea ce numim de obicei boală psihică nu este deloc boală, iar persoanele ce suferă de aceste tulburări nu sunt altceva decât nişte oameni neadaptaţi social sau care se găsesc într-un conflict de interese cu anumite grupări sau organisme. Faptul că boala psihică pare să fie mai degrabă o dificultate de adaptare la mediul social decât o boală în sens clasic, este întărit şi de caracterul asistenţei psihiatrice care, după lege, este obligatorie, în timp ce în cazul bolii trupeşti tratarea ei nu o mai impune nimeni cu forţa.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044045619548,"sku":"#egumenița","price":17.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4840_7340_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778980"},{"product_id":"3341-miridele-frumuseii-pr-efrem-trian","title":"Miridele Frumuseții - Pr. Efrem Trian","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCât de frumoasă devină singurătatea nesfârșită când este însoțită de rugăciune! Ceasurile se duc, unul după altul, ca și cărțile de joc, iar tu înaintezi de mână cu iubirea către plecarea plină de răcoare. Toate s-au încheiat! Ești dator tuturor. Până și obiectelor. Printr-o minunată procedură, fină și cu acrivie, precum o țesătură lucrată la războiul de țesut, toți și toate te ajută să-ți ridici greutatea patimilor. Și amara decojire seamănă cu o intervenție plină de ușurare a mâinilor milei. Mă rușinez și sunt recunoscător.Oricine se poate simți eșuat, zdrobit, un nimic. Însă are dreptul – și chiar simte de multe ori că are șansa – să se adreseze lui Hristos, Preasfintei, Sfinților și Îngerilor. Acest lucru îi umple de bucurie pe cei din jurul său, dar și pe el însuși. Așadar, devine un mesager către Împărăție, trăind în același timp nimicnicia, nulitatea, nereușita, nimicul lui. Un bunicuț vorbea cândva despre fertilitatea nimicului. Iar când va ajunge un mesager viu, fără să aibă nimic de zis de la sine, ci punându-le toate pe seama lui Hristos, se veselește în slava Lui fericită. Acolo au loc toți! Atunci acesta din urmă, ca o slugă lăsată să aștepte în salon, privește uimit și se bucurăși se mirăîmpreună cu ceilalți. Oricine-ai fi, este Cineva care te iubește, există o altă mică bucurie, infimă ca un nimic, care le biruiește pe toate, chiar și moartea. Eșecurile mele sunt cel dintâi material cu care să lucrez în mine însumi. Atunci toate îmi ies bine. L-am auzit pe cineva spunând că în această situație, o vrednicie care-mi va fi dată va fi experiată ca un nou eșec, adică material de lucru pentru mine însumi...\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044045881692,"sku":"#egumenița","price":12.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/3341_5442_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778980"},{"product_id":"4403-prinesa-simplitate","title":"Prințesa Simplitate","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePrințesa Simplitate era cea mai frumoasă regină a pământului, nu pentru podoabele ei scumpe şi pentru frumuseţea trupească, ci pentru ceea ce ascundea în suflet.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePovestea ei ne învaţă că adevărata frumuseţe este cea care există în noi.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCea care ştie să iubească şi se inspiră de la Unul, Cel veşnic Frumos, Care şi-a pătat frumuseţea cu Sânge pentru iubirea de oameni…\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eO povestire despre frumuseţea simplităţii.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044046045532,"sku":"#egumenița","price":16.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4403_6745_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778981"},{"product_id":"4841-sa-fii-cu-dumnezeu-este-lucrul-cel-mai-important-arhim-ioan-krestiankin","title":"Să fii cu Dumnezeu! Este lucrul cel mai important - Arhim. Ioan Krestiankin","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCUPRINS \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePrefaţă....................................................................................... \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eLoviturile primite din partea Proniei lui Dumnezeu.............. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDrumul crucii noastre............................................................. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eRodul încercărilor dureroase.................................................. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eRugăciuni la vreme de necaz, întristare şi durere către \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSfântul Mucenic Trifon........................................................... \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eRugăciune către Maica Domnului \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e(a părintelui Ioan Krestiankin).............................................. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eANEXĂ.................................................................................... \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDin predicile arhimandritului Ioan Krestiankin.................. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eArhimandrit Ioan Krestiankin \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCuvânt despre mica faptă bună........................................... \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDin moştenirea duhovnicească \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ea arhimandritului Ioan Krestiankin\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044046274908,"sku":"#egumenița","price":9.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4841_7341_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778980"},{"product_id":"4842-semanaturi-duhovniceti-partea-intai-credina-in-dumnezeu","title":"Semănături duhovnicești. Partea întâi - Credința în Dumnezeu","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eGrigorie Mihailovici Diacenko s-a nascut in anul 1850 in familia unui diacon, pe teritoriul provinciei Vitebsk. Ramas orfan de mic, Grigorie inca din copilarie s-a invatat cu responsabilitatea, rabdarea si munca. Si inca din tinerete s-a format in el dorinta de a-si pune viata sa in slujba lui Dumnezeu. A fost pastor, propovaduitor, scriitor duhovnicesc, catehizator, publicist. Parintele Grigorie a acordat o importanta deosebita grijii pentru iluminarea credinciosilor. Cu cuvantul si cu fapta a contribuit la dezvoltarea miscarii misionare, a lucrat la publicarea literaturii moral-religioasa, accesibile oamenilor de rand, si a contribuit la construirea de centre spirituale si educationale, biblioteci publice. Din sfera literaturii moral-religioasa, publicate de parintele protoiereu Grigorie Diacenko, face parte si aceasta culegere de povestiri, ea fiind impartita in trei volume intitulate: Credinta in Dumnezeu, Nadejdea in Dumnezeu si Dragostea in Dumnezeu.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044047061340,"sku":"#egumenița","price":14.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4842_7342_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778981"},{"product_id":"4843-semanaturi-duhovniceti-partea-a-doua-nadejdea-in-dumnezeu","title":"Semănături duhovnicești. Partea a doua - Nădejdea în Dumnezeu","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDacă îl numești pe Dumenzeu Tată și ți-L recunoști așa, cu adevărat, trebuie să-ți pui nădejdea în El, ca în unicul Tată atotbun, atotputernic, preaînțelept, neschimbător în dragoste și în toate desăvârșirile. Pune-ți nădejdea în El în privința bunurilor vremelnice, dar mai cu seamă a celor viitoare, de care poți să te învrednicești de la Hristos. Întipărește-ți bine în inimă cuvintele: Dumnezeu îmi este Tată! Tatăl nostru Care este în ceruri! dar, așa cum prin iubirea tatălui Ceresc te-ai făcut tu însuți fiu al lui Dumnezeu, ca unul ce ai rațiune  și voință liberă, trebuie numaidecât să-ți depui toată silința pentru a te face părtaș fericitei și veșnicei moșteniri cerești. Trebuie să știi și să nu uiți8= niciodată că tu ești o ființă căzută. Și, fiindcă, atunci când ai căzut, ai căzut de bunăvoie, bucurându-te de rațiune și liber arbitru, tot de bunăvoie, cu rațiune luminată de lumina cuvântului lui Dumnezeu și de Duhul Sfânt, tot cu voință liberă, întărită cu harul Duhului Sfânt întru Iisus Hristos, trebuie să te ridici din cădere și să mergi fără oprire către viața cerească, cea fără de sfârșit, disprețuind tot ce este pământesc, ca fiind stricăcios și grabnic trecător. Și, mai cu seamă, nu te lega de aur și argint, de mâncare și băutură, aceste otrăvuri din pricina cărora neamul omenesc a căzut în hăul răutăților.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044047782236,"sku":"#egumenița","price":13.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4843_7343_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778982"},{"product_id":"5281-cu-noi-este-dumnezeu-arhim-ambrozie-iurasov","title":"Cu noi este Dumnezeu - Arhim. Ambrozie Iurasov","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCe este omul în comparaţie cu Dumnezeu? Nimic. Însă şi acum ca şi pe timpuri el sfidează cu obrăznicie cerul: în nebunia sa, Îl neagă pe Creatorul său şi prin aceasta se condamnă la veşnica pieire. Însă credinţa în Dumnezeu nu va dispărea niciodată: ea a trăit şi va trăi în popor atât timp cât va exista lumea; ea trăieşte în inimile curate ale unor astfel de oameni ca Demian Lukici – bătrânul înţelept cu care tu, dragă cititorule, vei face cunoştinţă pe parcursul acestei cărţi.\u003c\/b\u003e\u003cstrong\u003e\u003c\/strong\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044049453404,"sku":"#egumenița","price":12.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5281_7901_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778983"},{"product_id":"2145-pregatirea-pentru-spovedanie-arhimandritul-ioan-krestiankin","title":"Pregătirea pentru Spovedanie - Arhimandritul Ioan (Krestiankin)","description":"\u003cp\u003e\u003cb\u003eCat de departe suntem noi de intelegerea vietii crestine!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eSi de mantuit,fiecare dintre noi doreste sa se mantuiasca. Dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur,crestinul trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru mantuire:\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e• sa nu pacatuiasca;\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e• daca a pacatuit,sa se caiasca;\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e• cine nu se caieste cum trebuie,sa rabde necazurile care il lovesc!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eDar cine poate spune ca el se caieste indeajuns,cu destula osardie? De aceea,calea izbavirii de suferintele pentru pacatele noastre este pocainta. Puterea pocaintei trebuie sa fie pe masura pacatului. Iar daca nu constientizam indeajuns pacatul,daca nu avem putere sa facem pocainta adanca,adevarata,trebuie sa primim cu smerenie necazurile trimise si sa multumim pentru ele,ca pentru o mila,ca pentru un semn al grijii lui Dumnezeu fata de noi.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044050338140,"sku":"#egumenița","price":14.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2145_3629_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.jpg?v=1788778983"},{"product_id":"5286-placerea-i-durerea-curairea-minii-de-patimi-volumul-2","title":"Placerea și durerea. Curățirea minții de patimi. Volumul 2","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eMintea curăţită este cea eliberată de diverse patimi care pentru minte sunt ca o tină, sunt noroi. Ea poate fi întinată prin imagini, închipuiri, reprezentări, cugetări ori gânduri. Acestea din urmă o fac să fie concentrată spre cele pământeşti şi stricăcioase, ele devenind singurul conţinut al ei, de care se alipeşte în final ca şi cum ar constitui unica realitate. La astfel de patimi care vin să întineze mintea face referire Ioan Damaschin: „necinstirea , reaua credinţă - erezia sau oricare altă credinţă, blasfemia , osândirea\/critica aspră , clevetirea , întristarea iraţională , frica , laşitatea , slava deşartă , mândria , ipocrizia , minciuna , necredinţa, nemulţumirea\/nerecunoştinţa , cârtirea , părerea de sine , aroganţa\/seriozitatea plină de importanţă\/împăunarea , iubirea de stăpânire , neruşinarea , nesimţirea , linguşirea , prefăcătoria , ironia , dedublarea , iubirea de sine , reaua obişnuinţă şi viclenia ”. Izvorul principal al tuturor acestor patimi sunt alte trei patimi mari: „neştiinţa , uitarea şi trândăvia . Rădăcina acestor trei patimi din urmă este plăcerea sub întreitul său chip: iubirea de plăcere , iubirea de slavă şi iubirea de arginţi ”.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044051157340,"sku":"#egumenița","price":23.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5286_7903_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778984"},{"product_id":"4848-cuvinte-despre-venicie-predici-alese-sfantul-iustin-popovici","title":"Cuvinte despre veșnicie. Predici alese - Sfântul Iustin Popovici","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eText îngrijit de Mănăstirea Nera. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCartea de faţă, vine să ni-l înfăţişeze pe marele teolog, profesor, călăuzitor de suflete, aşa cum a fost de fapt în viaţă. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePentru a întregi imaginea marelui Avvă, redată prin vizionarea filmului, am inclus în prima parte a acestei prezente ediţii şi nişte „Repere biografice”. Partea a doua a cărţii cuprinde predicile sale simple, adresate poporului lui Dumnezeu. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eEle sunt însă izvorâte dintr-o înaltă trăire filocalică, trezind în inimă dorinţa de a merge pe drumul pe care ne povăţuieşte Biserica, pe drumul sfinţeniei. Pentru a veni în întâmpinarea dorinţei unor credincioşi de a avea şi textul liturgic pentru pravila lor de rugăciune, la aceste predici am adăugat şi paraclisul, acatistul şi slujba Cuviosului Iustin.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044051485020,"sku":"#egumenița","price":23.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4848_7350_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778984"},{"product_id":"2147-minuni-i-descoperiri-din-timpul-sfintei-liturghii","title":"Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii","description":"\u003cp\u003e\u003cb\u003e Cuprins:\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cul\u003e\n\u003cli\u003e\u003cb\u003ePuterea tainei\u003c\/b\u003e\u003c\/li\u003e\n\u003cli\u003e\u003cb\u003eTrupul si sangele lui Hristos\u003c\/b\u003e\u003c\/li\u003e\n\u003cli\u003e\u003cb\u003eCerul pe Pamant\u003c\/b\u003e\u003c\/li\u003e\n\u003cli\u003e\u003cb\u003eVrednici si nevrednici\u003c\/b\u003e\u003c\/li\u003e\n\u003cli\u003e\u003cb\u003eVindecarea si speranta celor bolnavi\u003c\/b\u003e\u003c\/li\u003e\n\u003c\/ul\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044052238684,"sku":"#egumenița","price":8.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2147_3633_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.jpg?v=1788778985"},{"product_id":"5289-teodul-sfantul-nicolae-velimirovici","title":"Teodul - Sfântul Nicolae Velimirovici","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eȘi când vă rugați lui Dumnezeu, nu uitați să căutați Împărăția: Să vină Împărăția Ta! Dacă va veni Împărăția, va veni și Împăratul; va veni și se va sălășlui în voi Dumnezeul Treimic: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Și binecuvântata Împărăție, care este în Ceruri, va fi binecuvântata Împărăție și înlăuntru, întru voi. Și inimile voastre vor fi pline de adevăr, de lumină și bucurie. Căci veți pricepe de ce trăiește omul; cu adevărat, veți înțelege limpede scopul și sensul vieții. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044053123420,"sku":"#egumenița","price":25.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5289_7905_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778985"},{"product_id":"5291-cuvinte-simple-din-sfantul-munte-athos","title":"Cuvinte simple din Sfântul Munte Athos","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Părintelui Efrem, Starețul Schitului „Sfântul Andrei şi Sfântul Antonie cel Mare”, oferim cititorilor români „Cuvintele” sale pline de harul mântuitor al Duhului Sfânt. „Cuvinte” ce sunt totodată expresia neîntreruptei tradiții athonite de rugăciune şi nevoință, de curățire de patimi şi de luminare a minții şi a sufletului pentru trăirea unei vieți bineplăcute lui Dumnezeu.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e„Cuvintele” ce sunt aşternute în faţa cititorului român, numite „Simple” de către Părintele Efrem, sunt cateheze, lecții duhovnicești, ce au fost adresate inițial micii sale obști în formare. Dragostea şi dorința insistentă a fiilor săi duhovnicești din lume au dus la editarea „Cuvintelor” şi spre folosul celor ce se nevoiesc în lume pe drumul credinței şi al Tradiției.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044054008156,"sku":"#egumenița","price":16.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5291_7906_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778986"},{"product_id":"2150-marturia-convertirii-unui-fost-deinut-parintele-paisie-sfantul-si-dascalul-meu","title":"Mărturia convertirii unui fost deținut: Părintele Paisie, sfântul si dascălul meu","description":"\u003cp\u003e\u003cb\u003eAu trecut unsprezece ani de atunci. Noua mea viață se zidește pe temeliile duhovnicești așezate de Starețul Paisie, care astăzi este cinstit ca sfânt, fiind prăznuit cu dumnezeiești slujbe în toată lumea ortodoxă, iar preafrumoasa biserică a Sfinților Paisie și Arsenie Capadocianul zidită în Lemessos a fost deja sfințită și unsă cu Sfântul și Marele Mir de către trei arhierei ai bisericii noastre locale, eveniment la care au participat mai mult de o mie de închinători. Cuprins Prologul Mitropolitului Edessei, Pellei şi Almopiei, Ioil Prologul Mitropolitulu Trimitundei, Varnava Introducere În arest Amintiri Primii paşi în căutarea lui Dumnezeu Închisoarea Viaţa Sfântului Apostol Iuda Tadeul În „cușcă” Porumbelul Picăturile harului Părintele Paisie mi-a spus Avocatul În camion Viața Sfântului Stareț Paisie 232 Cuprins La închisorile centrale Cuvinte de mângâiere Pâinea și minunea Creștinul armean Studiu și rugăciune Experiența demonică Făgăduințele Mângâieri În apartament La Tribunal – o întâlnire neaşteptată Iertare Cereți și vi se va da Numărătoare inversă Epilog Mulțumiri\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044054106460,"sku":"#egumenița","price":16.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2150_3637_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.jpg?v=1788778986"},{"product_id":"4198-doua-sute-cincizeci-de-parabole-sf-ioan-gura-de-aur","title":"Două sute cincizeci de parabole - Sf. Ioan Gură de Aur","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eLa oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vremea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePrin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lucrurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata chemării celei de sus a lui Hristos.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044054171996,"sku":"#egumenița","price":25.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4198_6462_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778987"},{"product_id":"5292-sfinti-care-rad-de-zadarnicie-pr-dionisios-tambakis","title":"Sfinţi care râd de zădărnicie - Pr. Dionisios Tambakis","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDoar sfinţii, ca nişte dezrobiţi de imperativele lumii şi ale eului lor, se pot descărca de samarele şi canoanele lumii. Astfel, aceşti luptători creştini liberi şi fără frică, răspândesc fireşte şi nesilit bucuria, zâmbetul şi ironia faţă de demonii cei răi, batjocoresc şi râd de lumea cea înşelătoare. După cum este de la sine înţeles ca soarele să încălzească pământul, norii să aducă ploaia, apa să potolească setea…\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCe legătură este între Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Noul Mucenic Anghel din Argos? Între Sfânta Aglaia şi cuviosul Coprie? Între tânăra Sfântă Raisa şi Sfântul Filumen de la Izvorul lui Iacov? Oameni atât de diferiţi între ei, din ţinuturi diferite, din epoci diferite, fiecare cu felul lui de viaţă, au izbutit să se prindă în ceata Sfinţilor. L-au iubit mai presus şi mai mult de toate pe Hristos. Iubitul nostru părinte Dionisios adună amănunte din sinaxare unice şi ni le relatează spunându-ne: în spatele trăirii cuvioase, a mărturisirii sau muceniciei, la mănăstire sau în lume, în piaţa cetăţii, la magazinul sau pe ogorul lor, sfinţii ne întind cu înţelepciune mâna, ca o chemare la sfinţenie către toate colţurile lumii.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044054761820,"sku":"#egumenița","price":12.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5292_7907_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778987"},{"product_id":"5299-imparateasa-tuturor-mijlocitoare-catre-dumnezeu-aratari-i-minuni-ale-maicii-domnului","title":"Împărăteasa tuturor Mijlocitoare către Dumnezeu Arătări și minuni ale Maicii Domnului","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e Minunea minunilor, pe pământ arătată, Cartea conține un buchet bogat de arătări şi minuni ale Maicii Domnului, după cum ne-au fost ele predate din primii ani ai creştinismului şi până în vremurile noastre. Prin minuni, Maica Domnului intră în contact direct cu oamenii şi cu problemele lor. Deseori apare în somn sau în stare de veghe. Alteori prezenţa ei se face simţită doar prin glăsuire sau prin vreo mireasmă. Prin toate aceste moduri, ea intervine în chip minunat şi vindecă bolnavi, izbăveşte din nevoi, din primejdii, rezolvă probleme şi impasuri. Alteori, iarăşi, călăuzeşte spre aflarea de sfinte icoane, iar alteori vesteşte binefaceri sau, dimpotrivă, prezice nenorociri. În chip asemănător mustră neorânduieli ori necuviinţe sau încununează virtuţi. În fine, conduce la pocăinţă, converteşte pe cei de alte credinţe şi îi pedepseşte pilduitor pe hulitori. Însă această prezenţă vie a Maicii Domnului, atât pe calea individuală, cât şi în viaţa de obşte a creştinilor, pentru a deveni percepută şi acceptată, presupune şi o credinţă vie pe măsură. Cartea se încheie cu o anexă amplă despre abordarea patristică şi imnologică a lucrării de mijlocire a Împărătesei tuturor. Ridică ochii tăi, Marie, şi vezi cu milostivire pe cei ce se roagă ţie şi primeşte rugăciunile lor, cea cu totul fără prihană! Capitolul I Aspecte ale lucrării de mijlocire a Maicii Domnului 19 1. „Pe tine mijlocitoare te am către iubitorul de oameni Dumnezeu”\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044056138076,"sku":"#egumenița","price":34.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5299_7911_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778988"},{"product_id":"2436-copii-i-tineri-mucenici-angeliki-g-gatzarou","title":"Copii și tineri mucenici - Angeliki G. Gatzarou","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e„Dă-ne şi alţii, şi alţi sfinţi, Doamne; nu doar pe pereţi şi nu doar pe turlele bisericilor, nu doar pe catapetesme şi la locurile de închinăciune, nu doar în icoane şi sinaxare…\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎn viaţa noastră astăzi…dă-ne sfinţi!\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSe pare că sfinţii nu lipsesc nici în vremurile noastre, chiar dacă sunt nevăzuţi. Se retrag discret, spre a arăta drumul lui Dumnezeu.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eExistă şi alţi şi alţi sfinţi, şi cei mai mulţi sunt necunoscuţi.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eUnii dintre ei umblă şi prin pieţele oraşelor mari. Aceştia să ne păzească sufletele şi ţinuturile noastre!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044056334684,"sku":"#egumenița","price":15.0,"currency_code":"RON","in_stock":false}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2436_4280_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778988"},{"product_id":"1433-dumnezeu-i-creaia-sa-mitropolitul-antonie-de-suroj","title":"Dumnezeu și creația Sa - Mitropolitul Antonie de Suroj","description":"\u003cp\u003e\u003cb\u003e   Atunci când Dumnezeu decide să creeze lumea și, în special, omul, decide să plăsmuiască un întreg univers de substanțe și de ființe cu care va împărtăși tot ceea ce are, toată ființa Sa, toată profunzimea Sa, toată frumusețea Sa de nedescris. Dumnezeu alege să pună pe tot ceea ce a creat un astfel de sigiliu, care face ca toate lucrurile să fie legate de El. Această legătură dintre Dumnezeu și om nu se rupe niciodată. Păcatul și răul nu Îl pot învinge pe Dumnezeu, deși păcatul și răul uman au adus și continuă să aducă tragedie în lume; în primul rând, tragedia căderii și înstrăinării de Dumnezeu Însuși. Dar Dumnezeu ne dăruiește totul, ni se dăruiește chiar pe Sine Însuși. Îl putem accepta sau nu, însă darul ne este oferit și, mai mult, darul ne este deja împărtășit. Așa cum am mai spus, Dumnezeu nu-Și retrage niciodată darurile.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044056400220,"sku":"#egumenița","price":15.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/1433_2480_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.jpg?v=1788778988"},{"product_id":"5301-sfantul-grigorie-palama-ca-aghiorit-mitrop-ierotheos-vlachos","title":"Sfântul Grigorie Palama ca aghiorit -","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eTeologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii Ortodoxe. El nu a introdus un nou sistem de învățătură și cunoaștere a lui Dumnezeu, ci a trăit, după care a exprimat ceea ce a întâlnit în Biserică și în Sfântul Munte, trăind ascetic viața în Hristos.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSe știe că teologia ortodoxă este empirică. Asta înseamnă că Sfinții Părinți au teologhisit nu prin speculații și filosofie, ci prin intermediul experienței și al Revelației. Dumnezeu a descoperit adevărul Său Profeților, Apostolilor și sfinților, iar aceștia au povățuit poporul\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDomnului cu ajutorul acestei descoperiri. Sfântul Grigorie Teologul spune că sfinții teologhisesc asemenea pescarilor, nu aristotelic, adică teologhisesc precum Apostolii, nu în felul în care a făcut-o Aristotel, prin imaginație și speculație.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eTocmai acest lucru îl întâlnim și la Sfântul Grigorie Palama. Sursa teologiei sale a fost Revelația lui Dumnezeu.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePrin urmare, teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii, a Profeților, a Apostolilor și a sfinților, este teologia empirică, teologia Luminii și a Revelației. Aflându-ne pe acest făgaș, putem spune că era teologia aghiorită. Pozițiile sale teologice și modul în care le-a expus trebuie văzute din această perspectivă, adică din perspectiva monahului aghiorit isihast.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044056793436,"sku":"#egumenița","price":34.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5301_7912_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778988"},{"product_id":"4201-cretinul-ortodox-in-lumea-de-astazi-mitrop-antonie-de-suroj","title":"Creștinul ortodox în lumea de astăzi - Mitrop. Antonie de Suroj","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eAdevărul este că noi toți ne dorim viața duhovnicească, dar o căutăm în locuri greșite și în moduri nepotrivite. Adesea credem că viața duhovnicească constă în diversele experiențe pe care le avem din când în când, care sunt legate de rugăciune, de cult, de iscusința cântării, de frumusețea icoanelor, de întreaga structură a vieții noastre creștin-ortodoxe.Și încercând să experimentăm, tinzând să ajungem la gânduri înalte, la trăiri vii, trecem pe lângă ceea ce reprezintă conținutul real și adevărat al vieții duhovnicești. Pentru că viața duhovnicească nu constă în gânduri înalte și trăiri puternice, care se pot naște din alte cauze. Viața duhovnicească depinde de lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu asupra noastră și de modul în care puterea divină, harul, ne schimbă treptat, ne face să ne conformăm treptat cu Hristos, adică să fim asemenea Lui; ne ajută să devenim atât chipul lui Dumnezeu, cât și asemănarea Lui.Prin urmare, toată viața duhovnicească nu este centrată în om, ci în Dumnezeu. În Dumnezeu își are sursa, este determinată de El și este îndreptată spre El. Cuprins  Ce este viața duhovnicească. Dinamica vieții cu Hristos. Cunoașterea de sine. Pacea și concentrarea interioară. Principiul armoniei generale. Între libertate și responsabilitate. Busola sufletuluiÎndrumarea duhovnicească. Semănătorii credinței în lume. Viața contemplativă și activitatea lumească. Fondul ascezei ortodoxe. Întoarcerea la originiSlujirea creștinului într-o societate secularizată. Despre nevoința iubiriiCalea cea strâmtă. \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044056858972,"sku":"#egumenița","price":21.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4201_6465_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778988"},{"product_id":"2438-artistul-lui-dumnezeu-maria-pastourmadzis","title":"Artistul lui Dumnezeu - Maria Pastourmadzis","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e„-Ascultaţi! Ascultaţi! Regele Vladimir declară concurs de sculptură în Piaţa Florilor”.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎn oraşul Luminii artiştii sunt persoane importante.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eIar cel care va câştiga acest concurs va avea o stea de aur în „Colţul Artiştilor”, cu numele lui gravat în colţuri.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eînsă pe artistul câştigător, pe marele sculptor, care va împodobi oraşul său cu capodopere, nu-l va afla nimeni.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eUn oraş întreg îl va căuta,\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003epână când îl va descoperi Artistul Veşnic,\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ecare ne cunoaşte pe noi toţi.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eO povestire despre frumuseţea smereniei,\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ecare ne aminteşte că tot ceea ce noi ascundem în simplitate,\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ecântăreşte o veşnicie…\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044057055580,"sku":"#egumenița","price":16.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/2438_4281_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788778989"},{"product_id":"4202-cai-de-izbavire-duhovniceasca-si-mesaje-datatoare-de-nadejde","title":"Căi de izbăvire duhovnicească şi mesaje dătătoare de nădejde","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎncrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creștinul crede și se încredințează pe sine lui Dumnezeu până la moarte, și atunci vede clar mâna lui Dumnezeu...\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eAtunci când ne încredințăm viitorul lui Dumnezeu, Îl obligăm să ne ajute. Încredințarea absolută în mâinile lui Dumnezeu are ca mamă credința, prin care omul se roagă în taină și se bucură de roadele nădejdii. Este o rugăciune continuă și aduce ruzultate dumnezeiești în ceasul cuvenit...\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎncrederea în sine este cel mai mare și cel mai rău vrăjmaș al nostru, pentru că dintr-odată ne aruncă fără milă în prăpastie și ne lasă nefericiți pe drumuri. Când omul are încredere în sine, este legat de mâini și de picioare și nu poate face nimic sau luptă singur. Atunci este normal să fie biruit de vrăjmaș sau să eșueze și să-și zdrobească ego-ul...\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSfântul Paisie Aghioritul \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044060758364,"sku":"#egumenița","price":11.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4202_6466_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779002"},{"product_id":"4203-scrisori-de-la-un-sfant-povee-i-sfaturi-duhovniceti-sfantul-nectarie-de-eghina","title":"Scrisori de la un sfânt. Povețe și sfaturi duhovnicești - Sfântul Nectarie de Eghina","description":"","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044061282652,"sku":"#egumenița","price":11.0,"currency_code":"RON","in_stock":false}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4203_6467_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779002"},{"product_id":"4204-rugaciunea-domneasca-sfintele-taine-catehismul-in-povestiri-sava-uspenskiv","title":"Rugăciunea domnească. Sfintele taine. Catehismul în povestiri - Sava Uspenskiv","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eUn elev minor a fost întrebat la un examen:‒ Care este cea mai necesară şi mai importantă rugăciune?‒ Rugăciunea Domnească, a răspuns blând băiatul, acea rugăciune pe care ne-a lăsat-o Însuşi Dumnezeu, Răscumpărătorul nostru. „Aşa să vă rugaţi – spune El în Sfânta Sa Evanghelie – Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”.‒ Şi care cerere crezi că este mai necesară decât celelalte?‒ „Facă-se voia Ta” – a spus el cu adâncă evlavie.‒ De ce?‒ Pentru că, a răspuns băiatul, eu însumi nu ştiu ce este mai bine şi mai folositor pentru mine, de aceea şi trebuie în orice împrejurare să Îi spun lui Dumnezeu: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Numai ceea ce ni se întâmplă din voia lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, a adăugat băiatul după o scurtă pauză, este bine şi folositor pentru om!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044061610332,"sku":"#egumenița","price":11.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4204_6468_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779003"},{"product_id":"5076-mareia-ortodoxiei-marturii-biblice-i-patristice","title":"Măreția ortodoxiei - mărturii biblice și patristice","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eUnicitatea Ortodoxiei nu este negociabila. Dumnezeul adevarat Cel intru Treime, este unul, Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Una este adevarata credinta, cea ortodoxa. Unul este Sfantul Botez si unul este adevarul, Hristos. Aceasta este singura Lumina duhovniceasca a lumii, Calea, Poarta, Viata si Invierea noastra. Este totul in Biserica Lui. Asadar cei care se afla departe si in afara uneia, sfinte, sobornicesti si apostolesti Biserici sunt in afara adevarului, in afara harului si in afara mantuirii. Hristos ii mantuieste pe cei care au credinta dreapta si traire curata, adica Ortodoxie si purtare virtuoasa.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044062855516,"sku":"#egumenița","price":27.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5076_7644_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779004"},{"product_id":"5312-papa-dimitrie-gagastathis-omul-lui-dumnezeu-1902-1975","title":"Papa-Dimitrie Gagastathis. Omul lui Dumnezeu (1902-1975)","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eViata, minunile si povatuirile duhovnicesti ale unui simplu preot de tara din zilele noastre.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eParintele Dimitrie Gagastathis a fost un astfel de om simplu si slab, ales de Dumnezeu spre a-i lumina pe altii in aceste vremuri grele. Nu avea educatie - nu pute nici macar sa tina o predica asa cum se cuvine - dar, in marea sa simplitate si dragoste fata de Dumnezeu, s-a invrednicit a primi din plin harul lui Dumnezeu si de a se face pe sine o predica vie.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCuvintele Sfintei Scripturi: Cetatea noastra este in Ceruri(Filip. 31, 20) s-au implinit in omul acesta, care traind in mijlocul grijilor si problemelor vietii de zi cu zi care ne tulbura pe toti, a reusit, datorita marii sale iubiri si devotamentului fata de Dumnezeu, a curatiei pruncesti a inimii sale, a umilintei si smereniei, in acelasi timp sa vietuiasca cu adevarat printre Sfintii din Cer.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCartea cuprinde, in cea mai mare parte, note autobiografice preluate din corespondenta Parintelui Dimitrie. In aceste note ne sunt relatate numeroase intamplari minunate, extraordinare, care, in plus, sunt redate cu o marenaturalete si simplitate, intamplari care, probabil, i-ar putea soca sau chiar scandaliza pe unii. La urma urmelor, a vietui printre Sfinti este, din pacate, unul din lucrurile cu care societatea noastra nu este obisnuita.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCititorul, insa, trebuie sa tina seama de faptul ca aceasta istorisire facuta de la un preot simplu si nevinovat, care nu avea cunostinte despre scrierile savante, dar intru care Hristos traieste(Gal. 2, 20) si care a considerat ca o proslavire adusa lui Dumnezeu faptul de a impartasi celorlalti tot ceea ce a experimentat.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044063281500,"sku":"#egumenița","price":13.0,"currency_code":"RON","in_stock":false}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5312_7918_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779005"},{"product_id":"5077-cerceteaza-te-pe-tine-insuti-inaintea-spovedaniei-si-a-sfintei-impartasanii","title":"Cercetează-te pe tine însuţi înaintea Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎndeosebi în zilele Postului Mare, când totul îl îndeamnă pe creştin la adevărată pocăinţă, foarte folositor este ca el să se aplece asupra sufletului său şi să se cerceteze cu luare-aminte pe sine pentru a vedea mai clar cât de mult s-a îndepărtat el de desăvârşirea vieţuirii creştine sau cât de mult s-a apropiat de ea. Văzându-şi în urma acestei cercetări de sine sărăcia sufletului şi pricepând toată amărăciunea vieţuirii sale fără Dumnezeu, orice creştin adevărat negreşit va simţi nevoia de pocăinţă şi îndreptare a vieţii sale ca fiind singura cale, pe care el, asemenea fiului risipitor, venindu-şi în sine (Lc. 15, 17), se poate întoarce în casa Dumnezeului şi Tatălui său Ceresc. Pentru a ne cunoaşte pe sine trebuie să chemăm în fiecare zi la judecată sufletul nostru şi să dăm socoteală pentru purtarea şi lucrarea noastră; Pentru aceasta iată ce ne trebuie să facem: pune de o parte legea lui Dumnezeu, iar de cealaltă – viaţa ta şi vezi prin ce se aseamănă şi nu se aseamănă ele. Dacă lucrarea de faţă va aduce un oarecare folos măcar câtorva creştini, cu toată osârdia îi rog pe aceştia în numele dragostei lui Hristos să-l pomenească în sfintele lor rugăciuni pe iereul Grigorie, cel ce s-a ostenit asupra ei. Protoiereu Grigorie Diacenko 3 martie 1897 CUPRINS PARTEA I ÎNAINTEA SPOVEDANIEI DESPRE FOLOSUL CERCETĂRII DE SINE (În loc de prefaţă).............................................................................. 7 CAPITOLUL I ÎNDATORIRILE CĂTRE DUMNEZEU Îl iubesc eu pe Domnul cu toată inima mea?................................ 23 Nu cuget eu că‑mi voi găsi bucuria în lumea aceasta, în cu totul altceva şi nu în Domnul?.............................................. 25 Mă apropii eu de Dumnezeu sau mă îndepărtez de El?............. 28 Îmi aduc eu aminte de adevărurile credinţei, pentru uitarea cărora pot ajunge la veşnica pieire?..................... 32 Îmi închipui eu totdeauna cât mai viu atotprezenţa lui Dumnezeu?................................................................................. 38 Am eu mântuitoarea frică de Dumnezeu?................................... 42 Aduce inima mea totdeauna mulţumire lui Dumnezeu pentru nenumăratele Lui binefaceri arătate mie?........................ 45 Nu L‑am mâniat eu vreodată pe Domnul, cârtind împotriva judecăţilor, aşa‑zis nedrepte, ale Proniei Lui?........... 49 Nu am cârtit eu împotriva lui Dumnezeu din pricina necazurilor ce mi‑au fost trimise?.................................................. 50 Nu am avut eu în suflet gânduri de hulă, ce m‑au împresurat cu sila în el, împotriva lui Dumnezeu?......................................... 53 Mi‑e drag să vorbesc despre Dumnezeu şi lucrurile duhovniceşti?................................................................... 56 Nu a fost umbrită adeseori dragostea mea pentru Dumnezeu de gândurile necredinţei?............................................................... 57 Este prezent harul Sfântului Duh în inima mea?......................... 59 Sunt aproape de Iisus Hristos sau sunt departe de El?............... 62 Îl iubesc eu pe Iisus Hristos ca pe Mântuitorul meu?................. 65 Pe ce treaptă a urcuşului către Dumnezeu mă aflu eu?.............. 67 Înţeleg eu cu toate puterile sufletului meu adevărul că fără Iisus Hristos nu pot face niciun pas pe calea vieţii duhovniceşti? .......................................................... 73 Nu îngădui eu neatenţia şi împrăştierea la rugăciune?.............. 79 Nu mă lenevesc eu în a mă ruga?.................................................. 81 Mă desăvârşesc eu în cunoaşterea sfintei credinţe?.................... 82 Împlinesc eu întocmai porunca lui Dumnezeu despre cinstirea zilelor de duminică şi sărbători şi le sfinţesc eu pe ele prin faptele bunei credinţe?........................................... 87 Muncesc eu în zilele de lucru şi nu mă lenevesc?........................ 91 Nu mă las eu stăpânit de trândăvie?............................................. 94 Stau eu cu evlavie în biserica lui Dumnezeu?.............................. 95 Mă apropii eu cu credinţă şi evlavie de Tainele lui Hristos?..........98 Mă străduiesc eu să împlinesc sfaturile Cuvântului lui Dumnezeu despre urmarea lui Dumnezeu?................................ 99 Nu m‑am făcut eu vinovat de păcate împotriva Duhului Sfânt?...... 101 Mă las eu în voia lui Dumnezeu?................................................. 108 Capitolul II ÎNDATORIRILE CĂTRE APROAPELE Îl iubesc eu pe aproapele meu după porunca lui Hristos, ca pe mine însumi?........................................................................ 113 Sunt eu milostiv către aproapele meu după exemplul samarineanului milostiv?............................................ 117 Îmi aduc eu bine aminte că iubirea creştină este lege şi pentru mine şi pentru orice inimă omenească?......................... 120 Nu am nutrit eu răutate faţă de aproapele?............................... 124 Mă străduiesc eu să am pace cu toţi?........................................... 126 Nu mă mâniez eu pe fratele meu?............................................... 128 Mă rog eu lui Dumnezeu pentru aproapele meu?.................... 131 Îi cinstesc eu pe părinţii mei aşa cum cere legea lui Dumnezeu?............................................................. 132 Mă supun eu, după Cuvântul lui Dumnezeu, stăpânirilor, şi nu numai de frică, ci şi pentru conştiinţă?.............................. 139 Arăt eu cinstirea cuvenită păstorilor Bisericii?.......................... 141 Îmi iubesc eu Patria?...................................................................... 143 Nu am greşit eu împotriva aproapelui prin păcate strigătoare la cer?........................................................................... 148 Nu îl smintesc eu pe aproapele meu spre păcat?....................... 150 Lupt eu cu bărbăţie împotriva smintelilor sau mă supun cu laşitate puterii lor celei pierzătoare?...................................... 152 Nu l‑am privit eu pe aproapele meu ca pe unealta necuratelor mele patimi trupeşti?................................................ 153 Nu mi‑am însuşit eu avutul altuia prin vicleşug, prin luare de mită sau prin alt mijloc?........................................ 160 Nu mă atrage jocul de cărţi?......................................................... 163 Sunt eu cu băgare de seamă faţă de orice zvon legat de mine şi de ceilalţi oameni?............................................. 164 Nu m‑am obişnuit eu să‑l osândesc pe aproapele meu la vederea căderii lui în păcat? Mă străduiesc eu să‑i întorc pe cei rătăciţi pe calea binelui?..................................................... 166 Împlinesc eu cu bună‑credinţă îndatoririle mele?..................... 175 Capitolul III ÎNDATORIRILE FAŢĂ DE SINE Înţeleg eu aşa cum se cuvine înaltele trăsături ale sufletului omenesc?....................................................................... 177 Înţeleg eu înalta menire a omului?.............................................. 179 Înţeleg eu cât de însemnat şi de preţios este omul în ochii lui Dumnezeu şi de câtă cinstire este el vrednic?............. 189 Apreciez eu valoarea omului?...................................................... 192 Ascult eu glasul conştiinţei mele?................................................ 193 Mă îngrijesc eu de păzirea conştiinţei mele?.............................. 196 În privinţa faptelor bunei credinţe mă sfătuiesc cu trupul în loc să mă sfătuiesc cu conştiinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu?............. 198 În privinţa mântuirii sufletului meu mă sfătuiesc eu cu părintele meu duhovnic sau mă încred în mine?...................... 201 Mă străduiesc eu să păstrez în inimă darurile harului lui Dumnezeu?............................................................................... 202 Am eu smerenia creştină în lucrarea mântuirii mele?.............. 203 Alung eu din inima mea gândurile şi dorinţele necurate, precum cere de la mine a zecea poruncă a lui Dumnezeu?...... 206 Îmi răstignesc eu trupul cu patimile şi poftele lui, ostenindu‑mă să dobândesc Împărăţia Cerurilor?.................... 213 Mă lupt eu cu patimile la începutul lor sau le las să se înrădăcineze?......................................................................... 216 Nu mă atrag prea mult cele pământeşti?.................................... 217 Nu mă atrage prea mult citirea cărţilor lumeşti?....................... 218 Nu m‑am molipsit eu de vorbăria deşartă?................................ 219 Nu mă îngrijesc eu prea mult de haine şi podoabe?................. 223 Caut eu să am purtare cuviincioasă în toate împrejurările vieţii, chiar şi în cele aparent neînsemnate?............................... 224 Nu sufăr eu de duhul tristeţii?..................................................... 225 Sunt eu creştin cu viaţa sau numai cu numele?......................... 229 Nu sunt eu prea îngăduitor cu iubirea de sine? Nu mă trufesc înaintea celorlalţi? Nu sunt prea egoist? Nu mă dedau plăcerilor trupeşti, văzând în ele ţelul vieţii?.... 232 Nu sunt eu nepăsător faţă de aşa‑numitele păcate ale neştiinţei?.. 237 Care duh mă călăuzeşte – Duhul lui Dumnezeu sau duhul lumii acesteia?.............................................................. 246 Mă căiesc eu pentru păcatele ce le‑am săvârşit?........................ 253 Mă îngrijesc eu de sufletul meu să nu îl pierd, cum şi‑a pierdut drahma femeia pomenită în pilda Domnului? Îl caut eu cu aceeaşi sârguinţă, ca ea?.......................................... 258 Nu sunt, oare, molipsit de duhul nesimţirii şi nu sunt asemenea fecioarelor nebune?..................................................... 261 Priveghez eu cu duhul?................................................................. 265 Nu am început să cad în acea stare, în care îmi va fi cu neputinţă să mă pocăiesc?....................................................... 267 Plâng eu pentru păcatele mele?................................................... 271 Nu sunt eu asemenea smochinului neroditor, bun numai pentru tăiere?.............................................................. 275 Nu m‑am îndoit eu de existenţa vieţii de dincolo de mormânt?............................................................... 279 Îmi aduc eu aminte cât mai viu de chinul veşnic şi de viaţa veşnică?......................................................................... 283 Cuget eu la mântuirea mea?......................................................... 289 Lupt eu cu toate armele lui Dumnezeu în lupta cu ispitele aduse de vrăjmaşul mântuirii noastre?....................................... 296 Nu îmi atribui eu dreptul la Împărăţia lui Dumnezeu, având simţământul îndreptăţirii de sine, ca fariseul?............... 298 Nu îmi pierd eu nădejdea de a‑mi îndrepta şi a‑mi găti sufletul spre mântuire?................................................................. 303 ÎNDEMN CĂTRE OMUL PĂCĂTOS....................................... 306 PARTEA A II‑A ÎNAINTEA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII Hristos bate la sufletul omului..................................................... 311 Trebuie să dobândim fericirea de a veni la Hristos şi de a ne apropia cu vrednicie de Împărtăşirea Sfântului Său Trup....... 312 Pâinea Cerească.............................................................................. 314 Roadele împărtăşirii cu Sfintele lui Hristos Taine..................... 315 Exemple din vieţile sfinţilor, ce arată că în Taina Împărtăşaniei (a Euharistiei) sub forma pâinii se dă adevăratul Trup al lui Hristos şi sub forma vinului – adevăratul Sânge al Domnului.... 317 Minuni săvârşite în timpul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos................................................... 322 Mare este cinstea creştinilor, ce se învrednicesc de Sfânta Împărtăşanie.................................................................. 329 Îndemnuri la împărtăşirea deasă cu Sfintele Taine................... 330 Cugetări ale Sfinţilor Părinţi şi învăţători ai Bisericii despre pregătirea vrednică a credincioşilor pentru Taina Împărtăşaniei.......................................................... 331 Învăţătură pentru cei ce se feresc de Sfânta Împărtăşanie........ 332 Cum vine pedeapsa lui Dumnezeu pentru împărtăşirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine sau purtarea nelegiuită faţă de ele........................................................................................ 333 Puterea tămăduitoare a Sfintelor lui Hristos Taine................... 337 Istorisiri din vieţile sfinţilor vieţuitori ai pustiei şi ale sfinţilor mucenici, care arată cu câtă osârdie căutau ei să se împărtăşească cu Sfintele lui Hristos Taine....................... 343 Iisus Hristos este prezent în Taina Euharistiei ca Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit şi, în acelaşi timp, în fiecare părticică a Darurilor Euharistice................................. 359 În persoana preotului săvârşeşte Taina Împărtăşaniei Însuşi Iisus Hristos......................................................................... 360 Concluzii dogmatice şi morale, ce reies din învăţătura despre prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos...... 361 Cugetările Sfântului Dimitrie al Rostovului despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei........................................................ 362 Ce este Împărtăşania?.................................................................... 365 Mărturii din Sfânta Scriptură despre Sfânta Împărtăşanie......... 367 Învăţătura Bisericii despre Taina Euharistiei............................. 370 La vreme de boală nu trebuie să ne temem să chemăm preotul spre a ne spovedi şi a ne împărtăşi cu Sfintele Taine.. 377 Pregătirea dinainte de moarte a omului..................................... 380 Orice muribund trebuie să‑şi dorească din toate puterile sufletului său să se împărtăşească cu Sfintele şi de viaţă făcătoarele lui Hristos Taine...................................... 382 Cât de binefăcătoare sunt liturghiile şi rugăciunile Bisericii, săvârşite pentru cei adormiţi........................................................ 385 Despre rugăciunile pregătitoare pentru Sfânta Împărtăşanie şi despre cum trebuie să ne purtăm în vremea împărtăşirii cu Sfintele Taine............................................................................. 391 Înaintea Potirului Vieţii împacă‑te cu vrăjmaşii tăi................... 391 Învăţătură înaintea Sfintei Împărtăşanii..................................... 395 Învăţătură către cei ce se pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie Simţămintele inimii creştinului, care se apropie de primirea Sfintelor lui Hristos Taine............................................. 408 Cred, Doamne!............................................................................... 409 Învăţătura ortodoxă despre Taina Împărtăşaniei şi scopurile instituirii ei................................................................. 411 Cuvânt după împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine.......... 419 Cu voi este Domnul! Cuvânt după Sfânta Împărtăşanie către cei ce s‑au împărtăşit............................................................ 421 Cine merge astăzi pe calea apostolilor şi cine pe calea lui Iuda?.... 427 Rânduielile bisericeşti cu privire la Sfânta Împărtăşanie......... 429 ÎNCHEIERE. Scurtă tâlcuire a Dumnezeieştii Liturghii, în vremea căreia se săvârşeşte Taina Împărtăşaniei ............................................... 435\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044063510876,"sku":"#egumenița","price":36.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5077_7645_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779005"},{"product_id":"5314-de-la-invierea-lui-lazar-la-cina-cea-de-taina-sfantul-inochentie-al-odessei","title":"De la învierea lui Lazăr la Cina cea de Taină - Sfântul Inochentie al Odessei","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eIisus Şi-a ridicat ochii în sus, acolo unde îi era întotdeauna inima, şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 11, 41-42).După ce a rostit aceste cuvinte, Iisus a strigat cu glas tare: Lazăre, ieși afară! În urma acestui strigăt, mortul, care zăcea de patru zile, s-a ridicat imediat și a ieșit din mormânt, așa cum fusese așezat acolo, cu fața înfășuratăîntr-o mahramă și cu brațele și picioarele legate în giulgiuri.Puterea care a sfărâmat lanțurile morții a rupt și aceste bariere. Domnul a poruncit ca vălurile și fâșiile de pânză care-l legau să fie îndepărtate. O minune atât de neașteptatăși extraordinară nu putea să provoace doar uimire, ci și frică. Se afla în fața tuturor, un om care cu o clipă înainte fusese în cealaltă lume și pe care semenii lui nu se așteptau să-l revadă pânăîn ziua de apoi! Era oare posibil să privești la Lazăr și să nu crezi în Iisus? Mulți dintre evreii prezenți acolo au ajuns, într-adevăr, să creadă în El.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044064035164,"sku":"#egumenița","price":21.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5314_7919_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779006"},{"product_id":"5078-calea-catre-bucuria-desavarita-schiegumenul-sava-ostapenko","title":"Calea către bucuria desăvârșită - Schiegumenul Sava Ostapenko","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eViața interioară reprezintă fundamentul credinței ortodoxe și o componentă nedespărțită a creștinului ortodox. Dacă nu veghem asupra noastră, asupra inimii noastre, asupra minții și a gândurilor noastre, nu ne vom putea mântui. Trebuie să fim atenți, pentru ca toate inclinațiile inimii noastre să fie îndreptate către slava Domnului și pentru ca gândurile noastre să fie îndreptate doar spre El, Unul Singur.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePrin cunoaștere de sine și trezvie dobândim harul și puterea de a dobândi viața nemuritoare. Uneori, privind un om din punct de vedere exterior, ni se pare că nu diferă cu nimic de ceilalți. Or, prin viața sa interioară, este mare înaintea lui Dumnezeu și adesea săvârșește mari fapte de virtute.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eFără viața lăuntrică, fără introspecție, omul cade ușor în păcate și în nelegiuiri. De aceea trebuie să ne străduim ca purtarea noastră să fie condusă de starea noastră interioară, de dispoziția inimii. Dacă viața exterioară a cuiva primeazăîn fața celei interioare, dacă este preocupat doar de lucrurile pământești și nu se gândește la cele duhovnicești, adică la mântuirea sa, atunci în cele din urmă va simți nemulțumire în viață, pustietate și întuneric, ceea ce va duce inevitabil la descurajare și chiar la deznădejde.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDa, este înfricoșător să trăiești fără Dumnezeu! Altfel spus, fără viața interioară omul nu va putea niciodată să se bucure de pacea și bucuria duhovnicească, de bucuria în Dumnezeu în această viață pământească, și cu atât mai puțin în viața veacului viitor.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eStrăduiește-te, prietenul meu, să acorzi prioritate vieții interioare! \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044064231772,"sku":"#egumenița","price":19.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5078_7646_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779005"},{"product_id":"1436-sa-i-iei-geaca-andreas-konanos","title":"Să-ți iei geaca - Andreas Konanos","description":"\u003cp\u003e\u003cb\u003eÎn cele din urmă, cel mai frumos cadou pe care-l poți face copilului tău e...să-l lași în pace!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eÎnțelegeți-vă mai întâi voi doi: tata și mama.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eNu forța copilul, el va reacționa!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eVorbește-i dulce, ca să te audă cu inima, ea reprezintă „urechile” copilului.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eChiar și tăcerea ta, când este impregnată cu înțelepciune, revarsă valuri de iubire care-și ating scopul.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eTreci cu vederea nervii și furia copilului tău obraznic, vezi-i sufletul care se chinuie, care crește, care se descoperă pe sine, și care se neliniștește pentru toate. Învață să privești mai adânc!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eSă discerni fricile din spatele certurilor, singurătatea din spatele înjurăturilor și strigătelor, frumusețea sufletească a ființei lui din spatele înfățișării lui ciudate.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eMamă, tată, lăsați copilul vostru să calce pe pământul sfânt al inimii voastre, nu ca să-și așeze tabăra acolo pentru totdeauna, ci ca să-și întindă aripile și să zboare!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eVă admir și mă plec înaintea voastră, și vă sărut mâinile sfinte, care țin înăuntru cea mai pură făptură a planetei noastre. Și vă doresc din tot sufletul ca toate lucrurile bune și folositoare să vină în viața și în casa dumneavoastră.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp\u003e\u003cb\u003eEști cel mai prețios părinte. Tu. Crede acest lucru și trăiește-l.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044064297308,"sku":"#egumenița","price":22.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/1436_2486_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.jpg?v=1788779005"},{"product_id":"5316-cum-sa-dobandeti-smerenia","title":"Cum să dobândești smerenia - Protoiereu Viaceslav Tulupov","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCare este esența smereniei? Această întrebare i-a frământat dintotdeauna pe asceții creștini. Pentru a răspunde la ea, după cum povestește Cuviosul Ioan Scărarul, s-au adunat odată câțiva bărbați purtători de duh. Unul dintre ei a spus:\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e‒ Smerenia constă în uitarea neîncetată a faptelor tale bune.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e‒ Smerenia constă în a te socoti pe tine cel din urmă și mai păcătos dintre toți oamenii – și-a exprimat un altul părerea.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e‒ Smerenia este conștiința propriei tale neputințe și slăbiciuni – a spus cel de-al treilea.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCeilalți asceți au mai dat câteva definiții ale esenței smereniei, dar nici una dintre ele nu a fost completă. Ascultându-i pe toți, Cuviosul Ioan Scărarul a rezumat părerile acestor bărbați evlavioși, zicând:\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e‒ Smerita-cugetare este un har fără de nume al sufletului, având un nume numai pentru cei ce au primit cercarea (experienţa ei). Ea este o bogăţie negrăită; este numirea lui Dumnezeu şi darul lui.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCuviosul Ioan, în concluzia sa, a recunoscut că esența smereniei nu poate fi exprimatăîn limba omenească. De ce? Pentru că smerenia în esența ei este dumnezeiascăși natura ei o poate cunoaște numai cel care L-a dobândit în sine pe Însuși Dumnezeu. Iar acești oameni întotdeauna au fost foarte puțini.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044064788828,"sku":"#egumenița","price":11.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5316_7920_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779006"},{"product_id":"4423-sa-fim-optimiti-orice-s-ar-intampla","title":"Să fim optimiști, orice s-ar intampla","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eBiserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creștinismului nu constituie pur și simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăită și fundamentată.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eNu aș putea să mă numesc pe mine însumi creștin, dacă nu aș fi optimist. Și dacă m-aș numi creștin și nu aș fi optimist, nu aș fi un creștin sincer. Și voi toți în zadar vă numiți creștini, dacă voi nu sunteți optimiști. Creștinismul constituie cea mai mare cetate de optimism.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCredința, nădejdea și iubirea alcătuiesc împreună optimismul. Numai optimismul ne mântuiește. Dacă nu avem optimism, nu avem credință.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePe chipul optimistului în fiecare zi se răsfrâng razele soarelui, îl încălzesc și îi luminează sufletul, în vreme ce chipul pesimistului rămâne fără soare, iar drept rezultat, sufletul lui este rece și întunecat. Primul – cel optimist – vede florile în fiecare zi, în vreme ce al doilea – pesimistul – vede totul ca pe un loc murdar, plin de gunoaie. Nu poate să existe nicio lucrare creatoare fără optimism.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eFraților, să fim optimiști și să avem credințăîn Dumnezeu. Există Creatorul, Făcătorul lumii și Părintele nostru. Gândul acesta să fie temelia sau fundamentul optimismului nostru...\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eNoi să fim optimiști ca și creștini, pentru căîn credința noastră au găsit mângâiere chiar și cei mai deznădăjduiți oameni.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eA fi cineva optimist înseamnă să trăiască și să prețuiască drept sau corect darul vieții.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044064854364,"sku":"#egumenița","price":9.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/4423_6776_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779006"},{"product_id":"5079-uita-te-in-inima-ta-biografia-i-scrisorile-cuviosului-ioan","title":"Uită-te în inima ta. Biografia și scrisorile cuviosului Ioan","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎn timpul rugăciunii trebuie să fim conştienţi de marea noastră nevrednicie şi, dacă apar căldura inimii şi lacrimile, să nu ne luăm nasul la purtare; să le lăsăm să vină şi să plece de bunăvoie, fără vreo constrângere din partea noastră, dar să nu te tulburi dacă ele încetează brusc, căci altfel nici nu poate fi. Rugăciunea este cea mai grea nevoinţă şi până la suflarea cea mai de pe urmă este însoţită de osteneala unei lupte grele. Totuşi, Domnul, în milostivirea Sa, dăruieşte uneori şi mângâiere celui ce se roagă, ca el să nu slăbească. Osteneala noastră trebuie să fie năzuinţa către toată virtutea, dar izbânda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu îl dă nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cât se smereşte omul mai mult, cu atât mai mult îl cercetează şi harul. Senzaţia harului Domnul o dă omului dacă inima lui este curăţită de patimi; această stare au avut-o Sfinţii Părinţi, dar noi, păcătoşii, trebuie să ne rugăm cu căinţă şi să Îi cerem lui Dumnezeu ajutor în lupta cu patimile. În Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus bătrânului său: Cutare vede Îngeri. Bătrânul i-a răspuns: Asta nu-i de mirare, că vede Îngeri, eu m-aş mira dacă cineva şi-ar vedea păcatele”.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044065083740,"sku":"#egumenița","price":25.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5079_7647_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779007"},{"product_id":"5550-raiul-din-catune-i-alte-povestiri-preotul-iaroslav-ipov","title":"Raiul din cătune și alte povestiri - Preotul Iaroslav Șipov","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCartea Raiul din cătune și alte povestiri continuă seria despre Pronia divină, începută de cartea arhimandritului Tihon Șevkunov Nesfinții sfinți și alte povestiri. Cartea cuprinde istorioare despre experiența pastorală personală a preotului Iaroslav Șipov, membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia. Istorioarele sunt pătrunse de o profundă compasiune pentru viața dificilă a oamenilor obișnuiți. Istorioarele, pe care le povestește părintele Iaroslav sunt reale și fascinante – pline ba de tristețe, ba de un umor fin … Poate de aici - și farmecul cărții: perspicacitatea, claritatea viziunii, iscusința de a percepe pădurea, de a înțelege animalele și oamenii, de a remarca esențialul și a-l împărtăși cititorilor - înțelept, liniștit, fără o didactică nejustificată. Eroii povestirilor lui sunt enoriașii bisericii, țăranii din regiunea Vologda, orășeni, preoți. În fiecare nuvelă este descrisă soarta omului contemporan. Iar personajul principal, autorul narațiunii, este însăși preotul. Dotat cu spirit de observație, privirea blândă a părintelui radiază preocupare și compătimire, el, într-adevăr, își hrănește turma sa cu cuvinte de mângâiere și nădejde. A citi astfel de povestioare e ca și cum te-ai cufunda într-un râu răcoritor în timpul zăpușelii de iulie. Același efect răcoritor îl produce și proza părintelui Iaroslav Șipov asupra sufletului cititorului. Șipov Iaroslav Alexeievici s-a născut pe data de 16 ianuarie 1947. A absolvit Institutul de literatură din orașul Moscova. El a lucrat la revista „Studii literare”, „Contemporanul nostru”, la editura „Contemporanul”. La vârsta de 44 de ani, el a devenit preot. A restabilit parohiile din regiunea Vologda. Părintele Iaroslav este autor de nuvele și romane despre viața actuală a parohiei ortodoxe ruse din provincie.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044065182044,"sku":"#egumenița","price":28.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5550_8225_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779007"},{"product_id":"5080-devino-ceea-ce-esti-poti-si-suporti","title":"Devino …ceea ce eşti, poţi şi suporţi","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDevino tu!\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eHristos n-a cerut perfecţiunea, ci autenticitatea noastră. Perfecţiunea nu aparţine acestei lumi, nici omului, ci doar lui Dumnezeu. Omul nu poate fi perfect pentru că este zidit şi muritor. Orice strădanie de a ne întâlni în lumea aceasta cu perfecţiunea conduce la nevroză.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePurtăm în noi moartea, dar suntem însetaţi de veşnicie. Trăim pe pământ fiindu-ne dor de cer. Nu ne împăcăm cu moartea, pentru că am fost plăsmuiţi pentru nemurire.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSă scăpăm deci de stresul perfecţiunii nevrotice. Să fugim de învinovăţirea toxică ce ne face mereu incapabili şi inutili. Să îmbrăţişăm ceea ce „suntem” şi ceea ce cu adevărat putem să „devenim”.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eFiindcă doar un om care trăieşte cu recunoştinţă în prezent poate clădi un viitor minunat.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePerfecţiunea nu este o izbândă omenească, nici o realitate a prezentei etape a vieţii. Atunci când Hristos ne spune să devenim desăvârşiţi, după cum desăvârşit este Dumnezeu, nu se referă la desăvârşirea noastră, pentru că aceasta nu poate exista într-o lume marcată de timp şi moarte. De fapt ne cheamă să participăm la desăvârşirea lui Dumnezeu. O izbândă care se realizează de fiecare dată când alegem iubirea, mulţumirea şi lumina. Să încetăm a lupta cu fricile şi vinovăţiile, cu stresul „trăirii perfecte”, care este înspumat ca o mare sălbatică în mintea noastră şi caută să ne ducă la naufragiu.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDa, putem deveni cei pentru care am fost creaţi, putem deveni ceea ce Hristos ne-a arătat prin toată viaţa şi prezenţa Lui. Putem trece de la moarte la viaţă, atunci când ne asumăm costul şi responsabilitatea crucii noastre. Adică a alegerilor şi consecinţelor lor.\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePentru a mă întâlni cu lumina în mine, pentru a trece de la moarte la viaţă, trebuie să mă lepăd de minciună. Trebuie să dau jos măştile şi rolurile din teatrul umbrelor şi iluziilor. Să dobândesc cunoaşterea faptului că această realitate pe care o numim viaţă nu este adevărul lucrurilor şi persoanelor. Trebuie să încetez a mă identifica absolut cu ceea ce privesc, pentru că nu este adevărul absolut a ceea ce există. Să nu mă identific cu ceea ce fac întrucât nu sunt eu, ci un rol în ansamblul iluziilor. Să nu mă identific cu ceea ce gândesc sau simt, fiindcă nu sunt eu, ci ceilalţi, ceea ce-mi este îngăduit şi ce nu, legile şi interdicţiile lor, optica lor în ceea ce numim viaţă.\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e \u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCuprins\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDevino tu!\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDevino ceea ce poţi\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDevino ceea ce suporţi\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSă mă vindec înseamnă să-mi iert viaţa\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSparge, sfărâmă, sfinţeşte!\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎi înghiţise pe strămoşii ei\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDacă e să cad, să fie în braţele Tale\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCugetele şi elefănţelul\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCând faci accident cu Dumnezeu\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e„Boala” bunătăţii\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eMetanierul a călătorit…\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCine este vinovat?\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eFrigidere pline şi inimi goale\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎn viaţă nu încap amânări\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎn prezent se află trecutul nostru\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eZiua de naştere\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eAricii relaţiilor noastre\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eN-am reuşit să-i facem „animale”\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e„Ptiu, ieşiţi afară, băieţi!”\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eÎn loc să bâjbâi prin întuneric, aprinde lumina\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSacrificii care înfrumuseţează viaţa\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eZiua de mâine aparţine lui Dumnezeu\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCe Maică este aceasta!\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCând Dumnezeu îşi aminteşte de tine\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSubsolurile au nevoie de lumină\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eIadul deznădejdii\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eBolile psihice şi Dumnezeu\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCând nu poţi dormi\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eSingura mea virtute este mila lui Dumnezeu\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eAtât de omenesc, atât de sfânt\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eAm încredere, chiar dacă nu înţeleg\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eUită de sinele tău dacă vrei să-l cunoşti\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eOameni şi cruci unice\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e„Mântuieşte-mă!”\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eAruncă năvodul în marea vieţii\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eDumnezeu alege ceea ce lumea respinge\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePentru a înainta trebuie să ierţi\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eNu renega întunericul dacă vrei să vezi lumina\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003ePăcătosul este om rănit, nu om rău\u003c\/b\u003e\u003cb\u003e\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e\n\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003eCe este pentru mine Hristos\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044065837404,"sku":"#egumenița","price":16.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5080_7648_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779007"},{"product_id":"5318-epistole-volumul-2-epistolele-1-300-sfantul-isidor-pelusiotul","title":"Epistole - Volumul 2 (Epistolele 1 - 300)","description":"\u003cp style=\"text-align:center;\"\u003e\u003cb\u003e„Nădejdea în Dumnezeu este un turn fortificat care nu numai că ne promite izbăvirea de cele rele, dar chiar şi atunci când suntem încercaţi de ispite ne ajută să rămânem netulburaţi. Fiindcă cel care este eliberat de slăbiciunile omeneşti şi se sprijină pe sine prin nădejdea cea cerească, nu numai că reuşeşte foarte repede să scape de cele rele, dar chiar şi când acestea continuă să existe, nu se tulbură, deoarece rămâne drept, punându-şi nădejdea în această ancoră sfântă. Foloseşte-o deci şi tu, şi te vei ridica deasupra tuturor ispitelor”. (Epistola 17) „Trebuie ca mintea, cea care este regina şi împărăteasa trupului nostru, să vegheze la porţile simţurilor cu gânduri hotărâte, întărită peste tot şi înconjurată de armele duhovniceşti, care să preîntâmpine, să pună capcane şi să-i împiedice pe vrăjmaşii diavoli să intre. Nu trebuie să le permită mai întâi să intre, şi abia apoi să pornească bătălia împotriva lor, deoarece lupta va fi cu mult mai grea şi, de obicei, este câştigată de cealaltă tabără, care ne fură cununa biruinţei. Exact din această pricină şi Logosul mântuitor, Cel care pe toate le vede cu privire neprihănită, l-a ameninţat că-l va pedepsi, pentru ca lupta noastră să nu devină din cale afară de dificilă şi mult prea greu de câştigat, ci la îndemână şi abordabilă. Şi să nu uităm că ceilalţi legiuitori pedepsesc doar fapta, nu şi pe cel care ne duce în ispita săvârşirii”. (Epistola 107)\u003c\/b\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Arimateea","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":59044065902940,"sku":"#egumenița","price":26.0,"currency_code":"RON","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/1043\/2439\/9452\/files\/5318_7921_26ws_key_3Dcxjp5zbdgilt1agif8grsc93wptw56st.png?v=1788779007"}],"url":"https:\/\/arimateea.ro\/en\/collections\/editura-egumenia.oembed?page=4","provider":"Arimateea - Bucurii pentru suflet","version":"1.0","type":"link"}